CNCD se autosesizează în cazul unui derapaj rasist al lui Nicolae Bacalbaşa. Ce a postat deputatul PSD
0„Am să iniţiez autosesizare şi pe postarea dl. deputat Bacalbaşa!”, a anunţat sâmbătă pe Facebook preşedintele CNCD Asztalos Csaba, la puţin timp după ce a făcut un anunţ similar în legătură cu o postare rasistă a politologului Vladimir Tismăneanu.
Deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa a distribuit marţi pe pagina sa de Facebook o postare cu caracter rasist.
Bacalbaşa a avut de-a lungul timpului, în Parlament, mai multe declaraţii controversate. În 2017, în cadrul dezbaterilor din plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului pe tema comisiei de anchetă a prezidenţialelor din 2009, a lansat un atac dur la adresa opoziţiei, el spunând despre o colegă parlamentar căreia nu i-a rostit numele că face fractură „dacă mai dă cu labele”, afirmaţia sa fiind urmată de gesturi obscene. Atitudinea sa i-a atras suspendarea pentru şase luni din PSD.
În august 2018, după violenţele de la mitingul din Piaţa Victoriei, a declarat că toţi cei care au depus plângeri la Parchet ar trebui sancţionaţi imediat şi a făcut o paralelă între Piaţa Victoriei şi confruntările din Fâşia Gaza, susţinând că ”grănicerii israelieni până acum, în patru luni, au împuşcat 171 de persoane şi au rănit câteva mii”, ceea ce a aprovocat reacţia ambasadei Israelului la Bucureşti, care a calificat afirmaţiile sale drept ”scandaloase şi neadevărate".