Chirurgul Şerban Brădişteanu a fost achitat definitiv în dosarul „Aparatură medicală pentru penitenciare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul a fost achitat de Tribunalul Bucureşti foto Marian Iliescu
Medicul a fost achitat de Tribunalul Bucureşti foto Marian Iliescu

După ce în urmă cu circa o lună a primit o pedeapsă cu suspendare pentru favorizarea lui Adrian Năstase, medicul Şerban Brădişteanu a fost achitat definitiv în cazul unei licitaţii despre care procurorii au acuzat că a fost măsluită şi pentru care chirurgul ar fi primit 4 milioane de euro.

Şerban Brădişteanu, şeful Secţiei de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Floreasca din Capitală, a scăpat de emoţiile dosarelor penale şi ale unor eventuale condamnări. Asta după ce judecătorii Curţii de Apel Bucureşti l-au achitat, miercuri, pe Şerban Brădişteanu atât pentru abuz în serviciu, cât şi pentru luare de mită în dosarul în care a fost judecat pentru o licitaţie „trântită”.

Este a doua oară în decurs de o lună şi jumătate când celebrul chirurg scapă de închisoare, după ce, pe 2 martie, Brădişteanu a primit o sentinţă de un an de închisoare, dar cu cu suspendare, pentru favorizarea lui Adrian Năstase, condamnat în dosarul „Trofeul Calităţii”. Practic, din acest proces, de suferit a avut doar reputaţia medicului, care s-a ales cu cazierul pătat.

Acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu

În dosarul „Aparatură pentru Penitenciare”, în care instanţa a dat ieri sentinţa definitivă, acuzaţiile împotriva lui Şerban Brădişteanu au fost mult mai grave. Fost senator PSD, dar mult mai cunoscut pentru abilităţile de chirurg, Şerban Brădişteanu a fost acuzat că ar fi primit mită patru milioane de euro, printr-o firmă offshore din Insulele Virgine Britanice, în schimbul achiziţionării de aparatură medicală supraevaluată şi inutilă pentru penitenciare.

„În perioada 2001-2002, în calitate de preşedinte al comisiei de evaluare în cadrul unei licitaţii organizate de Ministerul Justiţiei, Şerban Brădişteanu a decis atribuirea contractelor de achiziţionare din bani publici a unor echipamente medicale pentru dotarea spitalelor din sistemul penitenciar, cu încălcarea flagrantă a normelor legale în materie. (...) Viciind întreaga procedură de licitaţie, inculpatul a favorizat firmele CC MED AG-Elveţia şi BIOMEDICA GmbH-Austria, prin atribuirea discreţionară a contractelor de furnizare de produse, cauzând un prejudiciu real în dauna Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în valoare de 9.169.606 euro”, arătau anchetatorii.

Opt ani de procese

Procesul a fost lung şi a avut mai multe răsturnări de situaţie. Procurorii anticorupţie l-au pus sub acuzare pe Şerban Brădişteanu în mai 2006, iar un an mai târziu, dosarul a ajuns în instanţă.

Prima fază a procesului s-a încheiat după doi ani şi jumătate cu achitarea medicului. Apelul DNA a fost admis de judecători în decembrie 2010, când s-a decis rejudecarea procesului. Recursul lui Brădişteanu împotriva rejudecării dosarului a fost respins în noiembrie 2011. Procesul s-a reluat la Tribunalul Bucureşti în martie 2012. După nenumărate tergiversări, în ianuarie 2014, judecătorii l-au achitat pe Şerban Brădişteanu.

Decizia a fost atacată de DNA la Curtea de Apel Bucureşti. Şi aici dosarul a fost tărăgănat. În februarie 2015, judecătorii au stabilit primul termen de pronunţare a hotărârii, care a fost schimbat, ulterior, de trei ori. Abia pe 15 aprilie 2015, magistraţii au pronunţat o sentinţă definitivă şi irevocabilă.

Năstase favorizat de Brădişteanu

Pe 2 martie 2015, Curtea Supremă l-a condamnat pe Şerban Brădişteanu la un an de închisoare cu suspendare pentru favorizarea lui Adrian Năstase, care fusese condamnat în dosarul „Trofeul Calităţii”. Concret, Brădişteanu a fost acuzat că l-a ţinut mai multe zile în spital pe Adrian Năstase, pentru ca acesta să nu ajungă la Penitenciarul Jilava, după ce fostul premier, condamnat la închisoare cu executare, s-a împuşcat.

Cei cinci judecători ai completului au avut opinii diferite în privinţa vinovăţiei medicului. Cu o decizie de 3 la 2, completul a schimbat achitarea în condamnare la un an cu suspendare.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite