Cererea de excludere a lui Victor Ponta din Baroul Bucureşti, amânată pentru 31 august. La şedinţă vor fi invitaţi fostul premier şi Monica Macovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Baroului Bucureşti a amânat marţi, pentru 31 august, luarea unei decizii privind excluderea lui Victor Ponta din Barou, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai organizaţiei profesionale.

UPDATE Europarlamentarul Monica Macovei arată, într-o postare pe facebook, că era pregătită să mergă  şi astăzi la şedinţa Baroului Bucureşti, însă invitaţia „se pare că va veni pentru 31 august”. „Mă voi duce la şedinţă să susţin cererea de excludere din profesia de avocat a lui Victor Ponta, pentru că a intrat fără examen, pe baza titlului de doctor în drept, pe care l-a obţinut prin plagiat, adică prin furt. Titlul de doctor în drept i-a fost retras prin ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice pe data de 1 august”, arată Macovei.

Europarlamentarul susţine că va susţine principiul simetriei actelor administrative, cum este şi principiul simetriei actelor juridice. „Aşa cum a fost primit, fără examen, pentru că era doctor în drept, tot aşa trebuie să fie exclus, pentru că nu este doctor în drept. Victor Ponta ştia, în momentul în care a intrat în avocatură, că teza lui de doctorat era plagiată. Dacă vrea să fie avocat, să dea examen. Ar fi şi o dovadă de respect pentru avocaţii care au învăţat şi au luat examenul”,a  precizat Monica Macovei.

„Acesta nu este un demers politic. Nu mă interesează personajul Ponta, ci mă interesează strict aplicarea legii. Aici nu e de discutat nimic: ai intrat fără examen în avocatură pentru că erai doctor în drept; nu mai eşti doctor în drept, eşti exclus”, a conchis europarlamentarul.

Cererea lui Victor Ponta

Victor Ponta a trimis Consiliului Baroului Bucureşti o solicitare în care cere să fie declarată inadmisibilă plângerea Monicăi Macovei. Site-ul stiripesurse.ro a postat scrisoarea lui Victor Ponta adresată Baroului Bucureşti.

„1. Solicitarea numitei Macovei Monica Luisa este un demers pur politic - din acest motiv a fost facuta in calitate de Parlamentar in Parlamentul European (nu de avocat), fara a indica niciun text legal in sustinerea cererii, publicand in mass media si pe retele sociale demersul sau chiar inainte de a fi inregistrat la Barou si a intra in dezbaterea Consiliului.
Fac precizarea ca nu a fost atasata la respectiva solicitare niciun document oficial (ordin Ministru, hotarare judecatoreasca, etc) care sa vina in sustinerea celor afirmate.

2. Numita Macovei Monica Luisa nu a invocat niciun text legal in solicitare din simplul motiv ca prevederile din Legea 52/1995 sunt foarte clare si nu sprijina in niciun fel demersul sau.

3. In ceea ce priveste admiterea mea in Barou aceasta s-a facut prin Decizia 644/2005 in baza unui text legal (articolul 16 alin. 2 litera a si b din Legea 51/1995) aplicabil la acea data (care permitea Consiliului Baroului sa tina cont de titlul de doctor in drept si vechimea in magistratura) - acea prevedere nu mai este azi in vigoare Decizia a indeplinit toate conditiile legale si nu a fost contestata niciodata.
Mai fac si precizarea ca, in baza prevederilor legale si a principiilor generale de drept, o Decizie administrativa emisa de Ministrul Educatiei in 2016 nu poate in niciun fel sa duca la anularea Deciziei 644/2005 a Baroului Bucuresti.

In plus decizia (pe care o consider nelegala) Ministrului Educatiei se refera la RETRAGEREA titlului de doctor in drept si nu la anularea sa! In baza principiilor de drept doar "anularea" poate produce efecte pentru trecut, in timp ce "retragerea" doar pentru viitor.”

Amânat pe 31 august

Potrivit surselor citate, la şedinţa Consiliului Baroului Bucureşti din 31 august vor fi invitaţi atât Victor Ponta, cât şi Monica Macovei, care a solicitat excluderea acestuia din Baroul, însă aceştia pot da sau nu curs invitaţiei, potrivit news.ro

Baroul Bucureşti este pentru prima dată în faţa unei cereri de excludere din Barou a unei persoane care şi-a pierdut titlul de doctor în drept, în baza căruia a intrat în Baroul Bucureşti fără concurs.

La şedinţa Consiliului Baroului Bucureşti din 31 august ar putea fi luată o decizie în cazul lui Victor Ponta, care va putea fi însă contestată.

Solicitarea Monicăi Macovei

Consiliul Baroului Bucureşti a luat marţi în discuţie cererea formulată de Monica Macovei de excluderea din avocatură a lui Victor Ponta, după ce fostului premier i-a fost retras titlul de doctor din cauză că a plagiat. Potrivit unor surse citate de News.ro, discuţiile pe marginea cererii care îl vizează pe Ponta ar putea fi amânate din nou, în contextul în care fostul premier este aşteptat să transmită avocaţilor-consilieri un punct de vedere cu privire la documentul Monicăi Macovei.

Aceleaşi surse explică faptul că se întâlnesc des astfel de tertipuri procedurale, respectiv de a remite puncte de vedere în ziua discutării cerererii în Consiliu. În acesată situaţie, în conformitate cu regulamentul Baroului, soluţionarea este amânată.

Cererea de excludere a lui Victor Ponta din Baroul Bucureşti a fost depusă de Monica Macovei, care declara că fostul premier Victor Ponta nu mai poate fi avocat, pentru că a intrat în avocatură doar pentru că avea diploma de doctor în Drept, fără să dea examen.

Calitatea de avocat, dobândită ca titular al diplomei

Europarlamentarul Monica Macovei a cerut pe 2 august  decanului Baroului Bucureşti, printr-o solicitare scrisă, excluderea lui Victor Ponta din avocatură, invocând faptul că acesta a dobândit calitatea de avocat fără examen, ca titular al diplomei de 'doctor în drept', titlu care i-a fost retras.

„Vă solicit excluderea imediată din Baroul Bucureşti a domnului Victor Viorel Ponta, întrucât acesta a dobândit calitatea de avocat fără examen, ca titular al diplomei de 'doctor în drept'. Titlul de doctor i-a fost retras de ministrul Educaţiei, pe baza deciziei definitive că lucrarea a fost plagiată, astfel încât dl Ponta nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a exercita profesia de avocat", afirmă Monica Macovei în solicitarea adresată decanului Baroului Bucureşti.

Europarlamentarul reaminteşte că, în ianuarie 2015, a mai solicitat în scris Baroului Bucureşti excluderea lui Victor Ponta din profesie "după ce acesta a notificat, pe 16 decembrie 2014, Rectoratul Universităţii Bucureşti de 'renunţarea la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea Bucureşti', însă Baroul Bucureşti nu a luat o decizie în acest sens, anunţând că aşteaptă ca Universitatea din Bucureşti să accepte sau nu 'renunţarea' la titlul de doctor în drept".

"Acum, pe baza deciziei definitive de retragere a titlului de doctor în drept, prin Ordin al ministrului Educaţiei, şi a Legii pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, vă solicit să îl excludeţi imediat pe domnul Victor Viorel Ponta din Baroul Bucureşti pentru a respecta legea", conchide Macovei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite