Ce spune Ambasada Italiei despre scandalul dintre familia Şoşoacă şi jurnalista Lucia Gorraci

0
0
FOTO Captură video
FOTO Captură video

Ambasada Italia la Bucureşti a transmis, vineri, că apreciază implicarea autorităţilor române, la cel mai înalt nivel, în scandalul dintre familia Şoşoacă şi jurnalista Lucia Gorraci. ”Ambasada ia act de anchetele în curs şi este încrezătoare în implicarea instituţiilor române pentru a face lumină asupra celor întâmplate”, a transmis instituţia.

”Referitor la evenimentul în care au fost implicate corespondenta RAI Lucia Goracci şi echipa acesteia în ziua de 10 decembrie la Bucureşti, Ambasada Italiei în România exprimă aprecierea sa faţă de declaraţiile făcute de partea română, la cel mai înalt nivel instituţional, de condamnare a agresiunii suferite de jurnalistă şi echipa de televiziune şi de apărare a rolului ziariştilor şi a libertăţii de informare”, a transmis, vineri, Ambasada Italiei la Bucureşti.  

Instituţia a precizat că ”ia act de anchetele în curs şi este încrezătoare în implicarea instituţiilor române pentru a face lumină asupra celor întâmplate”.  

Trei dosare penale au fost deschise după scndalul dintre familia Şoşoacă şi jurnalista Lucia Gorraci.  

Senatoarea Diana Şoşoacă a făcut plângere mpotriva jurnalistei pentru mai multe infracţiuni, între care violarea vieţii private, iar jurnalista o acuză pe diana Şoşoacă, între altele, de sechestrare.  

Soşul senatoarei a fost plasat sub control judiciar pentru ultraj, după ce ar fi agresat un poliţist.  

Mai multe - Evenimente

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite