Ce amenzi s-au aplicat în urma controalelor Poliţiei în cantinele universitare

0
0
FOTO Adevarul
FOTO Adevarul

Poliţiştii bucureşteni şi inspectorii sanitar veterinari au aplicat amenzi după ce miercuri au făcut controale la cantinele universitare. Aceştia au verificat în ce măsură s-a respectat legislaţia alimentară.

Poliţiştii din Capitală, împreună cu reprezentanţi ai DSVSA, ITM, Protecţiei Consumatorilor, Direcţiei Antifraudă Fiscală, au făcut controale la zece firme care deţin cantine ale universităţilor, fiind date amenzi de peste 160.000 de lei. Într-un caz, a fost interzisă funcţionarea până la remedierea problemelor, fiind confiscate 85 de kilograme de carne expirate.

Potrivit Poliţiei Capitalei, poliţişti de la Serviciile de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti, Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Bucureşti, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului şi Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti, au acţionat, joi, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cât şi pentru respectarea legislaţiei în domeniul alimentaţiei publice, la mai multe cantine ale universităţilor din Bucureşti.

Verificările au vizat legalitatea înfiinţării, funcţionării şi respectării prevederilor legale de către entităţile juridice, legalitatea actului de comerţ, provenienţa şi modul de depozitare a produselor oferite spre vânzare, respectarea normelor de siguranţă sanitar-veterinară şi igienă, cât şi a legislaţiei fiscale.

Astfel, au fost verificate 10 persoane juridice, în urma acţiunii fiind date mai multe sancţiuni contravenţionale.

Una dintre acestea, în valoare de 20.000 de lei, a fost dată pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, cinci fiind pentru abateri de la H.G. nr. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în valoare de 123.000 de lei, cinci pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, în valoare de 17.000 de lei, şi o sancţiune aplicată pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, valoarea acesteia fiind de 1.500 de lei.

De asemenea, a fost luată măsura interzicerii activităţii în cadrul unui obiectiv, până la remedierea situaţiei, fiind confiscată totodată cantitatea de 85 kilograme de carne expirată.

Evenimente


Ultimele știri
Cele mai citite