Când va fi „vârf de debit” pe Dunăre în România. Comitetul pentru Situații de Urgență, convocat la minister

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce Dunărea a ieşit din matcă la Budapesta, ministrul Mediului a declarat miercuri seară că specialiştii au estimat când va fi „vârful de debit” pe Dunăre în România şi că autorităţile sunt în alertă. Mircea Ferchet a precizat joi că a propus, în cadrul ședinței de Guvern, o serie de investiții pentru județele Galați și Vaslui.

Specialiştii anunţă când va fi vprful de debit al Dunării la intrarea în ţară. Foto arhivă
Specialiştii anunţă când va fi vprful de debit al Dunării la intrarea în ţară. Foto arhivă

UPDATE 14.04: Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a adus în atenție joi, 19 septembrie, că a propus, în cadrul ședinței de Guvern desfășurată miercuri, o serie de investiții care trebuie inițiate cât mai rapid în județele Galați și Vaslui, fiind vorba de proiecte privind amenajări hidrotehnice nepermanente, în vederea protejării localităților, inclusiv finalizarea barajului de la Suhurlui.

„Colegii mei încă reconstituie debitele la acest moment pentru că măsurătorile automate au fost scoase din funcţiune ca urmare a nivelului foarte ridicat al unor cursuri de apă. Avem câteva calcule gata şi cel puţin în ceea ce priveşte un curs de apă, respectiv cursul de apă Geru din judeţul Galaţi, am avut nişte debite istorice, cu o probabilitate de a se repeta statistic, bineînţeles, o dată la 200 de ani, ca să vă imaginaţi ce s-a întâmplat la Galaţi. Bineînţeles că această statistică nu înseamnă că nu putem avea un astfel de dezastru repetat, nu peste 200 de ani, ci peste un an sau peste doi ani sau zece ani. Asta ne obligă pe de o parte, să refacem toate cursurile de apă afectate. Avem, la o primă evaluare în judeţul Galaţi şi în judeţul Vaslui, peste 100 km de curs de apă afectat. Acele lucrări trebuie refăcute, trebuie decolmatate, trebuie regularizate albiile acelor cursuri de apă pentru a asigura o scurgere adecvată în situaţia în care vom avea din nou ploi abundente, pentru că astăzi toate acele secţiuni nu pot asigura acele debite", a declarat ministrul Mediului, conform Agerpres.

Potrivit acestuia, se evaluează, în regim de urgență, modul în care este finanțată continuarea lucrărilor ce țin de amenajările hidrotehnice, întrucât în județul Galați sunt multe lucrări hidrotehnice în derulare.

Cea mai importantă dintre ele cred că e cea din vecinătatea municipiului Tecuci, acolo unde pe cursul de apă Tecucel, din fonduri europene este o investiţie de aproximativ 200 de milioane de lei care protejează municipiul de eventuale viituri pentru că am învăţat lecţiile din 2007, atunci când municipiul Tecuci a fost puternic afectat de viituri", a mai spus Fechet.

Având în vedere schimbările climatice, ministrul este de părere că trebuie regândit modul în care se răspunde în caz de dezastru. „Aici, nu mă refer doar la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru că în ceea ce priveşte avertizarea, încă din ziua de miercuri, ministerul a emis avertizări atât meteorologice, cât şi hidrologice. I-am avertizat miercuri, i-am avertizat joi, i-am avertizat vineri, atunci când am ridicat nivelul de alertă la Cod Portocaliu şi am convocat de urgenţă la minister un comitet pentru situaţii de urgenţă. Era vineri după-amiaza, la ora 12:00, cu mai bine de 13-14 ore până la momentul la care a murit primul om", a mai spus Mircea Fechet.

Amenajarea hidrotehnică de la Suhurlui a fost începută în perioada comunistă şi abandonată în anul 1989. Doar «umărul» stâng al acestei amenajări a fost construit şi volumul la acea vreme era de 200 de milioane metri cubi. La Vidraru avem 300 şi ceva de milioane metri cubi, doar pentru a compara cele două situaţii. Aş adăuga şi că acel curs de apă, Suhu, în multe luni din an este secat aproape în totalitate. Cu siguranţă, specialiştii ne vor spune în ce măsură o acumulare nepermanentă ar putea fi o soluţie tehnică viabilă şi am decis demararea de urgenţă a acestor evaluări. Specialiştii ne vor spune care ar trebui să fie capacitatea unei astfel de amenajări pentru a proteja cel puţin localităţile Suhurlui, Slobozia Conachi şi Pechea de inundaţii. Asta nu înseamnă că ne interesează mai puţin sutele de alte localităţi din România care sunt expuse riscului la inundaţii, aşa cum le avem şi le cunoaştem pe fiecare dintre ele. Aceste informaţii sunt publice, există inclusiv o pagină de web dedicată acestui acestui lucru şi poate orice cetăţean, orice entitate, să afle în ce măsură un punct de pe harta României este expus riscului la inundaţii", a mai spus ministrul.

Știrea inițială: Mircea Fechet, ministrul Mediului, a explicat miercuri seară, la Antena 3, că, pe baza cotelor pe care le-a înregistrat Dunărea la Budapesta şi Bratislava, specialiştii au estimat că vom avea un vârf de debit şi în România, în jurul datei de 28-29 septembrie. Pentru că până ajunge la noi Dunărea mai adună şi apele altor râuri, trebuie să ne aşteptăm la un debit de 9200-9500 m³, potrivit specialiștilor.

 „Astăzi (miercuri - n.n) vă pot spune că la Budapesta avem un debit de 6.300m³/s și se estimează că va exista un vârf maxim de 8.700m³/s în data de 22 septembrie.

Dacă aceste informații se vor adeveri, asta înseamnă că, de la acel moment, noi avem șase până la șapte zile în care vom avea, la intrarea în țară, la Baziaș, un debit maxim și, având în vedere că, până la intrarea în România, Dunărea mai adună debite și din alte cursuri de apă (...) noi estimăm că pe data de 28 sau pe data de 29 vom avea un vârf de debit de 9200-9500 m³ pe estimările specialiștilor de astăzi”.

Mircea Fechet a precizat, de asemenea, că autorităţile sunt în alertă şi că în cursul zilei de joi, 19 septembrie, urmează ca la Ministerul Mediului să fie convocat Comitetul pentru Situații de Urgență, pentru a se stabili primele măsuri. El este încrezător că nu vor fi mari probleme, ţinând cont că în 2006 ne-am confruntat cu o situaţie similară, atunci Dunărea având un debit şi mai mare, de 15.800m³/s la intrarea în ţară.

„Asta bineînțeles că ne face să fim în alertă. Mâine urmează să convoc la Ministerul Comitet pentru Situații de Urgență, unde mă voi asigura că suntem pregătiți pentru această situație.

Aș aminti puțin debitul maxim din 2006, când la intrarea în țară am avut aproape 15.800m³/s, lucru care ne face să credem că vom putea să gestionăm fără probleme 9.200-9.500 cât credem că o să avem anul acesta”, spune ministrul Mediului.

„Avem timp suficient la dispoziţie”

Potrivit ministrului Fechet, atunci când vine vorba despre Dunăre, din momentul în care cotele cresc în Budapesta, autorităţile române au cel puţin o săptămână la dispoziţie pentru a se pregăti. Cu toate acestea, trebuie avut în vedere riscul de inundaţii, care este mai crescut la gurile de vărsare a Dunării, în deltă.

„Din calculele pe care colegii mei le-au făcut deja, nu vor exista suprapuneri de vârf de debit. E foarte important acest lucru. (...) În ceea ce privește Dunărea, mereu avem timp suficient la dispoziție, respectiv 7 zile de la ceea ce se întâmplă maxim în Budapesta.

Sectorul mai vulnerabil, din discuțiile pe care le-am avut cu colegii mei, este cel din vecinătatea gurilor de vărsare a Dunării. Cu alte cuvinte, va trebui să fim în alertă cu ceea ce se întâmplă în Delta Dunării, unde există un risc de inundații cu care localnicii sunt de altfel familiarizați.

Totodată, mâine urmează să verific împreună cu colegii mei de la Apele Române. Nu am stabilit încă locația, nu am stabilit încă locul unde mă voi afla pe cursul Dunării, însă vreau să mă asigur că toți colegii de la Apele Române știu ce au de făcut, că au echipamente și utilaje la dispoziție în caz de necesitate.

Voi discuta personal cu toți prefecții din județele unde ar putea să existe probleme, la fel cum mă aștept să existe o bună coordonare între autorități publice locale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și minister, în caz că va exista nevoie sau vom fi într-o astfel de situație”, a precizat Mircea Fechet, la Antena 3 CNN.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite