Călin Georgescu e din nou în vizorul autorităților: încă două amenzi de peste 50.000 de lei. Acuzaţiile vizează activităţi din campania electorală
0Aflat sub control judiciar, Călin Georgescu este din nou în vizorul autorităţilor, care i-au aplicat două amenzi în valoare totală de peste 50.000 de lei, legate de campania sa electorală în mediul online.

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, s-a ales cu două amenzi care depășesc împreună suma de 50.000 de lei, după ce Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a stabilit că a colectat date personale de la vizitatorii site-ului său fără acordul acestora.
Potrivit autorităților, el este acuzat că, în perioada campaniei electorale, a stocat informații despre utilizatorii care accesau site-ul său, fără să le aducă la cunoștință acest lucru și fără a obține consimțământul expres necesar, încălcând astfel legislația în vigoare privind protecția datelor.
„Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a finalizat, în luna iunie 2025, o investigație la operatorul Georgescu Călin, în cadrul căreia s-a constatat încălcarea prevederilor art. 4 alin. (5) lit. a) și b) din Legea nr. 506/2004 și ale art. 12-14 din Regulamentul (UE) 2016/679”, se precizează în comunicatul de presă transmis de instituție.
În urma acestei investigații, Călin Georgescu a primit două sancțiuni: o amendă de 30.000 de lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 506/2004 privind stocarea și accesarea informațiilor de pe echipamentele utilizatorilor, respectiv o altă amendă în valoare de 20.286,80 lei (echivalentul a 4.000 de euro) pentru încălcarea articolelor 12-14 din Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR).
Cum a preluat date personale
Autoritățile au mai precizat că investigația a fost inițiată după primirea unei sesizări referitoare la o posibilă încălcare a regulamentului european de protecție a datelor.
În urma verificărilor, s-a constatat că, în perioada 6 decembrie 2024 – 3 aprilie 2025, site-ul lui Călin Georgescu instala module cookies pe dispozitivele vizitatorilor fără consimțământul lor expres și fără informarea acestora, încălcând astfel prevederile legale privind confidențialitatea și protecția datelor.
În acest context, ANSPDCP subliniază că orice operator de date, indiferent de statutul public sau privat, are obligația de a respecta drepturile persoanelor privind prelucrarea datelor cu caracter personal, inclusiv în campaniile electorale, iar lipsa transparenței sau a consimțământului expres atrage sancțiuni financiare semnificative.