Călin Georgescu, cercetat penal după ce a citat din legionarul Corneliu Zelea Codreanu
0Procurorii au extins urmărirea penală în cazul lui Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale, anchetat în mai multe dosare, a fost marți la audieri, la Parchetul General, după ce a citat din legionarul Corneliu Zelea Codreanu.

UPDATE Călin Georgescu a plecat de la Parchetul General
Călin Georgescu a ajuns la Parchetul General unde procurorii l-au informat cu privire la extinderea urmăririi penale pe numele său.
Decizia vine după ce fostul candidat la alegerile prezidențiale a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.
La Parchet, unde a stat 20 de minute, fostul candidat la prezidențiale a fost întâmpinat de un grup de susținători. Potrivit art.5 din OUG 31/2002, fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 an.
Știrea inițială
Călin Georgescu ar urma să fie audiat, marți, la Parchetul General, în ancheta care privește declarațiile pe care le-a făcut într-o emisiune, unde a citat din liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu.
Procurorul general al României, Alex Florența, anunța anterior că este în analiză decizia privind extinderea anchetei în cazul lui Călin Georgescu, după ce fostul candidat a citat din Corneliu Zelea Codreanu într-o emisiune televizată. Liderul AUR, George Simion, prezent și el în emisiune, l-a completat pe Georgescu.
Citatul lui Călin Georgescu din emisiune este următorul: „(…) și completez că cel care se luptă chiar și singur cu o mână de viteji pentru neam și țara lui, și pentru Dumnezeu (George Simion intervine aprobator: ”nu poate fi…”) nu va fi învins niciodată”.
Citatul din cartea „Pentru legionari”, scrisă de Corneliu Zelea Codreanu în 1935, la Eforie (fostă Carmen Sylva) și pe care legionarul o numea „povestea tinereții mele, de la 19 la 34 de ani” (pag. 22):
„De atunci mi s-a înrădăcinat credinţa care nu mă va părăsi, că cel care luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu şi neamul său, nu va fi învins niciodată”, mai arată sursa citată.
Călin Georgescu - un admirator înrăit al lui Corneliu Zelea Codreanu - a anunțat ieri, după învestirea noului președinte Nicușor Dan, că se retrage complet din viața politică și că nu intenționează să ocupe vreo funcție publică sau să fondeze un partid.
Fostul candidat la alegerile prezidențiale este deja cercetat penal sub control judiciar în alte dosare penale. El este acuzat de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false și alte acuzații precum iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
Călin Georgescu este acuzat și de fals privind sursele de finanțare a campaniei electorale.