Bucureşti: Doi ofiţeri de la crimă organizată, condamnaţi pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
.
.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti i-au condamnat, vineri, pe ofiţerii de la crimă organizată, Adrian Ginel Mărgărit şi Ioan Daniel Cupe, la 3 ani şi 10 luni şi, respectiv, 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În acelaşi dosar, instanţa l-a condamnat pe Ulise Bolmadîr, complicele celor doi poliţişti, la trei ani de închisoare.

De asemenea, judecătorii au menţinut starea de arest a celor trei.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe 25 mai, procurorii DNA au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, doi ofiţeri de poliţie judiciară de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Brigada Bucureşti, Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor - Adrian Ginel Mărgărit şi Daniel Ioan Cupe - acuzaţi de luare de mită şi fals intelectual.

În acelaşi dosar a mai fost deferit justiţiei şi Ulise Bolmadîr, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la luare de mită.

Procurorii au reţinut că, în perioada martie-aprilie, Mărgărit şi Cupe, în calitate de ofiţeri de poliţie judiciară, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu în ceea ce priveşte culegerea de informaţii pentru cunoaşterea, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, ar fi pretins de la un denunţător, prin intermediul inculpatului Bolmadîr, suma de 30.000 de euro.

'În schimbul banilor, ofiţerii de poliţie au promis că vor dispune o soluţie nelegală cu ocazia finalizării verificărilor efectuate faţă de denunţător şi faţă de unii cetăţeni străini în ceea ce priveşte posibila săvârşire de către aceştia a unor infracţiuni de natură economică. Pentru a dovedi că aceste verificări nu sunt fictive, inculpatul Adrian Ginel Mărgărit a întocmit un referat prin care se atesta, în fals, existenţa şi propunerea de închidere a unei lucrări penale într-o manieră favorabilă denunţătorului', susţin anchetatorii.

DNA precizează că cei 30.000 de euro pretinşi de inculpaţii Mărgărit şi Cupe au fost remişi în mai multe tranşe complicelui acestora, Ulise Bolmadîr, în data de 29 aprilie, acesta fiind surprins în flagrant în timp ce primea suma de 24.100 de euro de la o persoană, martor în cauză.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite