Brăila: UPDATE A murit bărbatul împuşcat din greşeală de poliţişti
0Sorin Alexandru Pîrvu, de 31 de ani, împuşcat, ieri, în Brăila, de către poliţiştii de la Inspectoratul General al Poliţiei Române, a fost transferat în jurul orei 16.00 la Spitalul De neurohirurgie din Galaţi. Duminică, în jurul prânzului, a decedat. Poliţia a deschis o anchetă de proporţii şi îl caută, între timp, şi pe Giulian Dumitraşcu, bărbatul al cărui complice s-a spus că ar fi împuşcatul.
Mai citiţi şi:
UPDATE 12.51 Bărbatul împuşcat de poliţişti a murit la 12.25, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa.
Brăileanul Sorin Pârvu avea 30 de ani. El a fost împuşcat accidental sâmbătă, în jurul orei 14.00, în timp ce conducea un autoturism Ford Focus urmărit de Poliţie.
Timp de patru ore criminaliştii brăileni au făcut anchetă la faţa locului care, în jurul orei 13.30, a fost o scenă desprinsă, parcă, dintr-un film de acţiune.
Reamintim că Pîrvu se afla într-o maşină cu numere de Bulgaria şi a fost reperat în trafic de către poliţiştii bucureşteni, veniţi la Brăila într-o misiune sub acoperire, pentru prinderea lui Giulian Dumitraşcu, zis "Giuliano", acuzat de uciderea unui bărbat în Italia.
"Giuliano" este o mai veche cunoştinţă a Poliţiei, el fiind unul dintre prietenii de seamă ai celui de-al doilea mare lider al lumii interlope din anii 1999-2000.
Ghinionul lui Pârvu a fost acela de a fi a încercat să fugă cu Fordul său cu numere de Bulgaria. În maşină se mai afla un tânăr în vîrstă de 19 ani, fiul unui alt cunoscut interlop brăilean.
„S-a deschis o anchetă. Acţiunea a fost condusă de poliţiştii de la IGPR, iar judiciariştii şi luptătorii noştri de la Intervenţii Rapide le-au acordat sprijin celor din capitală”, a declarat cms. Şef Cătălin Chivu, şeful Poliţiei Judeţului Brăila.
Împuşcatul a ajuns la spital cu semne vitale slabe
S-au tras patru gloanţe, el puţin aşa spun poliţiştii. Două în plan vertial, două spre maşină. Unul dintre gloanţe a ricoşat în gâtul lui Pârvu, prin ceafă.
Bărbatul a fost dus la spitalul din localitate, în comă de gradul al patrulea. A primit îngrijiri de urgenţă după are a fost transferat la Neurochirurgie Galaţi, pentru a fi operat. Medicii erau rezervaţi în privinţa evoluţiei stării sale. Martorii spun că atunci când a ajuns în unitatea medicală, cu un echipaj SMURD, pacientul avea slabe semne vitale. Practic, medicii nu au reuşit să descopere traiectoria glonţului.
Potrivit dr. Antoaneta Ioniţă, şef al Unitatăţii de Primiri Urgenţe Brăila, „el avea un traumatism cranio-cerebral acut deschis cu plagă împuşcată în zona occipitală".
Familia împuşcatului este disperată
Socrul şi soţia lui Pîrvu au venit şi ei la spitalul din Galaţi. Aceştia s-au arătat extrem de supăraţi cu privire la faptul că numele bărbatului a fost asociat cu acela al unui interlop, dar şi cu numele lui Giuliano, criminalul căutat pentru o crimă comisă în Italia. "Nu este interlop. Nu ştim de unde are maşina. E un băiat liniştit"., au spus rudele împuşcatului. Totodată, acestea au refuzat să spună cu ce se ocupa Pîrvu.
Poliţiştii brăileni îl caută acum şi în gaură de şarpe pe Giulian Dumitraşcu. Acesta are mandat european de arestare din data de 28. 11. 2008, emis de autorităţile italiene.