Botoşani: Angajaţii Inspecţiei Sanitare de Stat au intrerupt activitatea
0Cei aproximativ 70 de angajaţi ai Inspecţiei Sanitare de Stat (ISS) au întrerupt activitatea, joi dimineaţă, în semn de protest faţă de neplata unor drepturi salariale. Lucrătorii, printre care şi medici şi asistenţi epidemiologi, acuză Direcţia de Sănătate Publică (DSP) de neplata sporurilor de prevenţie şi de risc pe ultimele cinci luni.
Sindicatul din ISS şi DSP au încheiat, în august, un protocol privind amânarea sporurilor până în trimestrul al patrulea din acest an, însă acum autorităţile sanitare susţin că nu au bani în buget.
'S-au luat toate sporurilor. Sporurile sunt prevăzute prin lege. Legea nu a fost abrogată, deci ele fac parte din salariul nostru. Nu există nicio bază legală pentru ceea ce s-a întâmplat', a declarat medical Nataşa Manoilă, care acuză diminuarea drepturilor salariale cu 50%, ca urmare a neplăţii sporurilor.
Cadrele medicale susţin că, în această perioadă, când la Botoşani au fost înregistrate 62 de cazuri de gripă nouă, programul de lucru la ISS a fost prelungit, fără ca personalul instituţiei să fie plătit corespunzător.























































