Video BOR nu este de acord cu marșul LGBT din Capitală: Provocator și total nepotrivit, un nou act de tulburare publică
0Patriarhia Română își exprimă îngrijorarea cu privire la marșul „Bucharest Pride”, care va avea loc în ziua de sâmbătă, 7 iunie 2025, în ajunul marelui Praznic împărătesc al Pogorârii Duhului Sfânt (Cincizecimea sau Rusaliile).

„Considerăm că evenimentul Bucharest Pride este alăturat în mod sfidător sărbătorii religioase menționate, aceasta din urmă având o conotație sfântă pentru întreaga creștinătate. Prin urmare, Bucharest Pride este un act provocator și total nepotrivit mai ales în contextul actual marcat de ideologii seculariste şi tensiuni sociale. Adresăm un apel tuturor credincioșilor ortodocşi să intensifice rugăciunea pentru familia creştină, să nu răspundă provocărilor venite din partea participanţilor la marşul Bucharest Pride şi nici să folosească un limbaj ofensator sau un comportament violent faţă de aceştia, fapt care contrazice o conduită demnă de un adevărat credincios al Bisericii Ortodoxe Române”, a transmis BOR.
Pentru Biserica Ortodoxă Română, aceste manifestări provocatoare sunt dăunătoare în special pentru tineri și pentru copii inocenţi, mai susține Patriarhia.
„Învățătura creștină, bazată pe Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii, consideră homosexualitatea ca fiind păcat, deoarece aceasta contravine fundamental noțiunii de familie sau căsătorie bazată pe unirea între un bărbat și o femeie, instituție întemeiată de Dumnezeu Creatorul universului şi al omului (Facere 2, 24)”, se precizează în mesajul Biroului de Presă al Patriarhiei Române.
Marșul Bucharest Pride 2025 are loc sâmbătă, 7 iunie, și este cel mai așteptat și cunoscut eveniment al comunității LGBTQ din România. Ediția din acest an promite ateliere, concursuri, concerte, dezbateri și expoziții, pe traseul consacrat al evenimentului organizat de 20 de ani în România.