Boagiu: Responsabilii cu deszăpezirea care nu şi-au îndeplinit atribuţiile vor fi sancţionaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Responsabilii cu deszăpezirea care nu şi-au îndeplinit atribuţiile, din Ministerul Transporturilor şi companiile din subordinea instituţiei, vor fi sancţionaţi, a declarat, joi, ministrul de resort, Anca Boagiu.

"Toţi cei implicaţi în circulaţie sunt responsabili de viaţa celor din trafic. La finalul acestei perioade vom lua măsuri punitive împotriva celor care nu şi-au îndeplinit atribuţiile", a spus Boagiu într-o conferinţă de presă.

Ea a afirmat că pentru întreţinerea drumurilor pe timp de vară şi iarnă a fost încheiat un acord cadru în valoare de un miliard de euro, din care au fost cheltuiţi 265 milioane euro în perioada 2008-2011, iar pentru acest an suma alocată a fost de 19,5 milioane euro.

"Este vorba de un contract care se înnoieşte an de an şi care a fost încheiat în 2008, la sfârşitul mandatului lui Orban (Ludovic Orban, fost ministru al Transporturilor, n.r.)", a spus oficialul.

Boagiu a precizat că acţiunile de deszăpezire din România nu pot fi comparate cu cele din ţările nordice, întrucât acestea au adoptat alte soluţii pentru circulaţia pe timp de iarnă.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite