Biogaz din gunoiul focşănenilor | adevarul.ro

Biogaz din gunoiul focşănenilor

Publicat:
Ultima actualizare:
0

La groapa de gunoi a Focşaniului au început, ieri, lucrările de construire a unor puţuri care să capteze biogazul din resturile menajere. Lucrările sunt finanţate de Guvernul

La groapa de gunoi a Focşaniului au început, ieri, lucrările de construire a unor puţuri care să capteze biogazul din resturile menajere.

Lucrările sunt finanţate de Guvernul Danemarcei, care suportă 40% din costuri, de primăria locală (10%) şi de Compania de Utilităţi Publice Focşani (50%).

"Până în septembrie vor fi forate cinci puţuri, după care se va verifica dacă gazele extrase corespund paramentrilor. Este o cantitate mică, însă important este că se reduce cantitatea de noxe care ajunge în atmosferă", a declarat Decebal Bacinschi, primarul Focşaniului.

Acesta a precizat că rampa de gunoi fi închisă la sfârşitul anului viitor. "Va trebui să găsim şi să amenajăm alt spaţiu pentru depozitarea gunoaielor", a mai spus edilul. Valoarea totală a proiectului ajunge la 600.000 de euro. (Rompres)

Top articole

Partenerii noștri