Ben Bernanke rămâne preşedintele Rezervei Federale, confirmă Obama | adevarul.ro

Ben Bernanke rămâne preşedintele Rezervei Federale, confirmă Obama

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Ben Bernanke rămâne preşedintele Rezervei Federale, confirmă Obama
Ben Bernanke rămâne preşedintele Rezervei Federale, confirmă Obama

Preşedintele american Barack Obama îl va reconfirma marţi pe Ben Bernanke în funcţia de preşedinte al Rezervei Federale, sistemul american de bănci centrale, pentru un al doilea mandat, a declarat un înalt responsabil american, sub anonimat.

Citiţi şi:

  • Ben Bernanke se teme de o a două criză financiară mondială


Barack Obama, aflat momentan în vacanţă pe insula Martha's Vieneyard din Massachusetts urmează să facă acest anunţ la ora 13.00 GMT (16.00 ora României), înainte de deschiderea burselor americane, a precizat responsabilul.

Bernanke a preluat şefia Fed în februarie 2006, după ce a fost numit în 2005 de către George Bush, predecesorul lui Obama, pentru a-l înlocui pe Alan Greenspan, care a ocupat această poziţie timp de 18 ani.

Bernanke a fost în ultimele luni artizanul măsurilor luate pentru a evita un dezastru financiar în Statele Unite ale Americii, confruntate cu cea mai dificilă perioadă economică de la Marea Criză.

Actualul preşedinte ale Fed beneficiază de susţinerea sectorului financiar, care apreciază metodele sale radicale şi uneori neortodoxe menite a salva sistemul bancar, reforma sistemul financiar şi a evita ca recesiunea să se transforme într-o criză mult mai adâncă.

Reconfirmarea lui Bernanke în funcţie suscită o oarecare opoziţie în cadrul Congresului american, scrie AFP.

Secretarul general al Casei Albe, Rahm Emanuel, a declarat pentru Wall Street Journal că Obama îl va reconfirma în funcţie pe Bernanke pentru că acesta "a îndepărtat economia de criză".

Reconfirmarea lui Bernanke mai trebuie să primească acordul Senatului american.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite