Bărbatul arestat în cazul studentului ucis în iunie la Agronomie a fost trimis în judecată pentru omor calificat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studentul a fost omorât cu un cuţit, în jurul orei 4.45, în complexul Agronomiei FOTO Adevărul
Studentul a fost omorât cu un cuţit, în jurul orei 4.45, în complexul Agronomiei FOTO Adevărul

Bărbatul arestat în cazul studentului ucis în iunie în complexul studenţesc Agronomie din Capitală a fost deferit justiţiei, dosarul urmând să fie judecat de Tribunalul Bucureşti, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Horaţiu Laurenţiu Popescu, în vârstă de 31 de ani, aflat în stare de arest preventiv, a fost trimis în judecată, marţi, pentru omor calificat, vătămare corporală, lovire sau alte violenţe, ultraj contra bunelor moravuri şi port de cuţit fără drept, potrivit sursei citate.

Potrivit procurorilor, la 10 iunie, în jurul orei 4.45, în complexul studenţesc Agronomie din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti (USAMVB), pe aleea cu acces auto din dreptul căminului A5, Popescu l-a înjunghiat în zona toracelui pe S. C. B., provocându-i o leziune în urma căreia aceasta a decedat.

Victima avea 21 de ani şi era student la Management Agrozootehnic. El a fost transportat de urgenţă la Spitalul Elias, unde a decedat, în ciuda eforturilor medicilor.

Alţi doi tineri au fost înjunghiaţi de către agresor în momentul în care au încercat să-l dezarmeze. Astfel, unul dintre aceştia a fost tăiat la degetul arătător drept, cu secţionarea tendonului flexor profund, şi a necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale, iar celălalt a fost tăiat la mâna stângă, având nevoie de patru-cinci zile de îngrijiri.

Agresiunile în urma cărora a murit studentul au avut loc, susţin anchetatorii, după ce inculpatul, având asupra sa un cuţit, a abordat, provocat şi ameninţat mai multe persoane în campusul Agronomie şi pe străzile adiacente, tulburând liniştea şi ordinea publică.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri

image
observatornews.ro

Ultimele știri
Cele mai citite