Avocatul lui Trump, scrisoare către Iohannis: „Protocoalele promovate de Kovesi şi Maior subminează statul de drept”. Reacţia lui Maior: E lobby

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul procuror federal şi fostul primar al oraşului New York, Rudolph Giuliani, avocat al preşedintelui american Donald Trump, a transmis o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis, în care cere verificarea protocoalelor încheiate între Parchetul General şi SRI. George Maior susţine că scrisoarea este expresia unui lobby iniţiat de persoane certate cu legea.

Potrivit Mediafax, scrisoarea a fost înaintată şi preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi premierului Viorica Dăncilă. 

Redăm mai jos o parte din conţinutul scrisorii adresată oficialilor români: 

„Prejudiciul adus statului de drept, sub pretextul aplicării legii”

Dragă domnule preşedinte Iohannis,

Vă scriu ca să îmi exprim îngrijorarea în legătură cu prejudiciul continuu adus statului de drept în România, comis sub pretextul aplicării cu eficienţă a legii. Acest prejudiciu afectează negativ, în mod direct, cursul investiţiilor străine directe în România, deoarece niciun investitor raţional nu ar investi într-un loc în care domnia legii şi sistemul legal fac subiect al manipulării făcute de cei de la putere.

Înainte de alegerea mea în funcţia de primar al New York-ului, am servit ca oficial de rang înalt în Departamentul de Justiţie al Statelor Unite, deţinând şefia reputatului birou de procurori din New York. De-a lungul mai multor ani, ca procuror, am investigat şi urmărit personal, sau am condus acuzarea unui număr mare de cazuri de corupţie publică, ceea ce a dus la condamnarea a numeroşi demnitari.

„Protocoalele secrete şi excesele DNA: intimidarea judecătorilor, a avocaţilor apărării şi a martorilor”

După căderea lui Nicolae Ceauşescu din 1989, România a făcut paşi hotărâţi spre aplicarea legilor, în concordanţă cu respectarea dreptului la un proces corect în regulile statului de drept. Cu toate acestea, progresele au fost subminate grav de excesele Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a României, sub conducerea fostului procuror şef, Laura Codruţa Kovesi. Aceste excese au inclus: intimidarea judecătorilor, a avocaţilor apărării şi a martorilor; ascultarea neconstituţională a telefoanelor; mărturii silite şi procese judiciare incorecte.

Continuarea, AICI

Rudolf Giuliani a fost primar al oraşului New York în perioada 1994-2001, în mandatul său având loc atentatele din America. Înainte de a fi primar în New York, Giuliani, a fost un procuror federal şi avocat anti-mafia, la mijlocul anilor 1980.

Reacţia lui Maior

„Un personaj spumos şi extrem de combativ în discuţiile din Statele Unite, nu ştiu dacă mai e avocatul lui Donald Trump. În orice caz, ea este expresia unui lobby, iniţiat de anumite forţe care sunt interesate de apărarea unor personaje de la noi care au avut probleme cu justiţia, asta vă spun clar", a declarat, luni, George Maior, ambasadorul României în SUA, în legătură cu scrisoarea trimisă de Giuliani către Iohannis. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite