Avioanele MiG29 primite de Serbia din partea Rusiei nu au drept de survol deasupra României şi Bulgariei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România şi Bulgaria au interzis unor aeronave MiG29 oferite de Moscova Belgradului să survoleze spaţiile lor aeriene, au declarat surse apropiate dosarului, citate de Serbia Info. În aceste condiţii, aeronavele vor fi livrate sub formă de piese.

Analistul militar Miroslav Lazanski crede că avioanele ar fi ajuns deja în Serbia, dacă România şi Bulgaria şi-ar fi dat acceptul pentru survol.

„Nu este din cauza voinţei lor, ci din cauza NATO. Acum negociem cu ei, pentru a nu fi nevoiţi să dezmembrăm aeronavele şi apoi să le transportăm cu aeronave de transport. Ruta logică pentru ele este numai pe deasupra României şi Bulgariei, pentru că, dacă ar trece pe deasupra Ungariei, mai întâi ar trebui să treacă pe deasupra Ucrainei, care nu permite acest lucru“, a explicat analistul.

„Ar fi mult mai bine şi mai spectaculos, dacă aeronavele ar veni la noi întregi, pentru a putea organiza o sărbătoare şi, în al doilea rând, dacă aeronavele sunt dezmembrate, sunt complicaţii şi numai două pot încăpea într-o aeronavă mare, transportul este mai scump şi totul este mai complicat. Asamblarea nu ar fi o problemă atât de mare, pentru că numai aripile sunt scoase“, a adăugat el.

Analistul militar Vlade Radulovici este de aceeaşi părere.

„Aşteptăm aeronavele în perioada următoare, dar suntem şi martori şi la o prelungire. Nu este vorba despre gelozia românilor şi bulgarilor în privinţa aeronavelor pe care le primim ca motiv pentru care au interzis survolul. Adevărul este că România şi Bulgaria sunt membri NATO, de aceea sunt luate deciziile, respectate şi implementate. Deci tot ceea ce se întâmplă nu ţine de Serbia direct sau de aceste ţări, ci este o confruntare directă între NATO şi Rusia“, a explicat el.

Expertul a amintit că nu este prima dată când se întâmplă un astfel de lucru. „Am avut o situaţie similară cu elicopterele MI17 pe care le-am cumpărat şi au ajuns dezmembrate. Am putea asambla aeronavele MiG cu supraveghere şi asistenţă din partea ruşilor“, a mai spus el. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite