Atenţionare de călătorie transmisă de MAE: Căderi însemnate de precipitaţii sub formă de ninsoare, însoţite de vânt puternic, în Bulgaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva
FOTO Arhiva

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Bulgaria că, în conformitate cu datele transmise de Institutul de Meteorologie şi Hidrologie local, vineri şi sâmbătă, 15 regiuni vor fi afectate de căderi însemnate de precipitaţii sub formă de ninsoare, însoţite de vânt puternic.

Potrivit MAE, a fost emis cod portocaliu de vânt puternic în regiunea Sliven, unde vântul va sufla dinspre nord-nord-est în rafale de până la 30 m/s. 

De asemenea, este cod portocaliu de precipitaţii sub formă de ninsoare, însoţite de vânt puternic, în regiunea Burgas.

”Vântul va sufla în rafale de până la 30 m/s viscolind stratul de zăpadă, fapt ce va determina apariţia troienelor. Stratul de zăpadă va avea grosimea prognozată de 10-15 cm”, anunţă MAE. 

De asemenea, este cod galben de ninsoare, cu vânt puternic, în regiunile: Blagoevgrad, Pazardjik, Plovdiv, Smolian, Haskovo, Kârdjali şi Yambol.

”Vântul va sufla în rafale de până la 20-25 m/s viscolind zăpada, fapt ce va determina apariţia troienelor de zăpadă. Stratul de zăpadă va atinge grosimea de 10-15 cm”, mai anunţă MAE. 

În plus, este cod galben pentru vânt puternic în regiunile: Dobrici şi Varna, unde vântul va sufla dinspre nord-nord-est în rafale de până la 20-25 m/s, dar şi cod galben de precipitaţii sub formă de ninsoare în regiunile: Montana, Vraţa, Loveci şi Gabrovo. Stratul de zăpadă va atinge grosimea de 10 cm.

”Se recomandă ca şoferii să conducă preventiv, cu viteză adecvată şi să aibă autovehiculele echipate pentru circulaţia pe drumurile publice în condiţii de iarnă, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară şi indicaţiile/semnele organelor de control aflate la faţa locului”, au precizat reprezentanţii MAE. 

Potrivit acestora, este posibil ca unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere din cauza formării troienelor de zăpadă sau a vizibilităţii reduse, în condiţii de viscol puternic.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite