Asistenta care a uitat un bebeluş în incubator, condamnată cu suspendare şi bună de plată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emilia Baron
Emilia Baron

Asistenta medicală Emilia Baron, cea care a uitat, în noiembrie 2009, un bebeluş într-un incubator la Maternitatea Bucur, iar nou-născutul a suferit arsuri grave, a fost condamnată marţi la trei ani de închisoare cu suspendare.

Procurorii au trimis-o în judecată pe asistenta Emilia Baron de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan" din Bucureşti, penstru vătămare corporală gravă din culpă.
Spitalul şi asistenta trebuie să plătească familiei bebeluşului 200.000 de euro daune morale. De asemenea, spitalul a fost amendat cu aproximativ 75.000 de euro.

Doi ingineri care trebuiau să asigure buna funcţionare a incubatoarelor vor trebui să plătească despăgubiri de 8.000 de lei şi respectiv 10.000 de lei.

Decizia instanţei nu este definitivă,putând fi atacată la Tribunalul Bucureşti. De altfel părinţii micuţului ars în incubator au anunţat că nu sunt mulţumiţi de pedeapsa primită de Emilia Baron, considerând-o ca fiind prea blândă.

Potrivit Parchetului, în noaptea de 13/14 noiembrie 2009, nou-născutul, în vârstă de trei zile, internat la Secţia de neonatologie a Maternităţii Bucur a Spitalului Clinic de Urgenţă "Sf. Ioan", a suferit arsuri pe 20% din suprafaţa corpului în timp ce se afla într-un incubator, în cursul unei proceduri de fototerapie.

Această procedură a fost realizată de Emilia Baron, asistentă medicală la această secţie, care avea în grijă şi supravegherea incubatoarelor şi raportarea oricărei defecţiuni intervenite în funcţionarea acestora.

Raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză a concluzionat faptul că leziunile traumatice s-au putut produce prin contactul cu un corp supraîncălzit, leziuni asupra cărora s-a intervenit specific chirurgical, în mod repetat, şi au necesitat pentru vindecare 75-80 de zile de îngrijiri medicale, iar viaţa nou-născutului a fost pusă în pericol.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite