ANM a emis cod galben și cod portocaliu de furtuni. Ploi torențiale, vijelii și grindină în zeci de județe | adevarul.ro

ANM a emis cod galben și cod portocaliu de furtuni. Ploi torențiale, vijelii și grindină în zeci de județe

Publicat:
0

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, mai multe avertizări de vreme severă, care vizează mare parte din țară. Sunt anunțate ploi torențiale, vijelii, descărcări electrice, grindină și intensificări puternice ale vântului, iar 19 județe și municipiul București se află sub cod galben. De la ora 12:00 a intrat în vigoare și un cod portocaliu de furtuni.

ANM a emis cod galben și cod portocaliu de furtuni. FOTO: Shutterstock
ANM a emis cod galben și cod portocaliu de furtuni. FOTO: Shutterstock

Prima avertizare este valabilă vineri, 3 iulie, între orele 10:00 și 17:00.

Meteorologii anunță perioade de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Transilvaniei și Olteniei, în Maramureș, vestul, centrul și nordul Munteniei, precum și în zona Carpaților Orientali și Meridionali.

Sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice frecvente, vijelii cu rafale de 50-70 km/h, izolat de peste 80 km/h, și grindină cu diametrul de 1-3 centimetri. Cantitățile de apă vor ajunge la 15-25 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăși 30-40 l/mp.

Cod portocaliu de furtuni între orele 12:00 și 17:00

În intervalul 12:00-17:00, intră în vigoare un cod portocaliu pentru sudul și estul Transilvaniei și zona Carpaților Orientali și Meridionali.

FOTO: ANM
FOTO: ANM

În aceste regiuni sunt așteptate vijelii puternice, cu rafale de 70-90 km/h, averse torențiale, grindină de dimensiuni medii și descărcări electrice frecvente.

Cantitățile de apă vor ajunge la 25-40 l/mp, iar izolat vor depăși 50-60 l/mp.

Alte avertizări până sâmbătă dimineață

ANM a emis și un cod galben valabil în perioada 3 iulie, ora 17:00 – 4 iulie, ora 08:00, pentru sudul și estul Transilvaniei, Muntenia, Dobrogea și cea mai mare parte a Moldovei.

FOTO: ANM
FOTO: ANM

În aceste zone vor continua ploile torențiale, vijeliile și căderile de grindină, cu rafale ale vântului de 50-70 km/h și cantități de apă de 15-20 l/mp, care local pot depăși 30 l/mp.

Tot în acest interval, între 17:00 și 22:00, va fi în vigoare un cod portocaliu pentru Carpații Orientali și Meridionali, unde sunt prognozate averse torențiale, cu acumulări de 25-40 l/mp și izolat peste 50 l/mp.

Cod galben de vânt sâmbătă

Pentru sâmbătă, 4 iulie, între orele 08:00 și 23:00, meteorologii au emis un cod galben de intensificări ale vântului.

Vor fi afectate Maramureșul, cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei, nord-estul Munteniei și nordul Dobrogei, unde vântul va sufla cu viteze de 50-70 km/h.

Printre județele aflate sub avertizări se numără Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Brăila, Tulcea, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Cluj, Alba, Mureș, Harghita, Sibiu și Brașov, alături de alte zone incluse în avertizările emise de ANM

FOTO: ANM
FOTO: ANM

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite