Povestea cutremurătoare a armatei orbilor: unul dintre cele mai atroce acte de cruzime împotriva prizonierilor de război

Unul dintre cele mai atroce acte de cruzime împotriva prizonierilor de război a avut loc în Bulgaria, în urmă cu peste un mileniu. Un important împărat bizantin a pedepsit o armată rebelă, poruncind orbirea a peste 15.000 de soldați. Armata orbilor a rătăcit apoi zeci de kilometri.

Scenă din bătălia de la Kleidon și orbirea prizonierilor FOTO wikipedia

Războaiele au fost dintotdeauna marcate de pierderi de vieți omenești, distrugeri și violență extremă. În epocile în care nu existau convenții internaționale privind tratamentul prizonierilor de război, confruntările militare erau adesea urmate de acte de o cruzime greu de imaginat. Un asemenea episod s-a petrecut în vara anului 1014, după Bătălia de la Kleidion, desfășurată în apropierea actualului sat Klyuch din Bulgaria. Potrivit unor cronici medievale, mii de soldați bulgari au fost orbiți și trimiși înapoi la conducătorul lor. Se spune că țarul Samuil a suferit un atac de cord la vederea oamenilor săi mutilați și a murit la scurt timp.

O încleștare între două imperii

Povestea acestei atrocități își are originea într-o rivalitate mai veche. Din anul 976, Imperiul Bizantin a fost condus efectiv de Vasile al II-lea, un împărat cunoscut pentru disciplina sa, pentru aptitudinile militare și pentru stilul de viață auster. În timpul domniei sale, care s-a întins pe aproape cinci decenii, imperiul și-a consolidat puterea în Balcani, Asia Mică și sudul Italiei.

Unul dintre cei mai puternici adversari ai lui Vasile al II-lea era statul bulgar. Protobulgarii conduși de hanul Asparuh se stabiliseră în secolul al VII-lea la sud de Dunăre, pe teritoriul fostei provincii romane Moesia. Acolo au întâlnit o populație slavă numeroasă, alături de care au întemeiat primul stat bulgar.

Protobulgarii, războinici de stepă, au provocat pierderi importante Imperiului Bizantin și au cucerit mai multe teritorii. În timp, ei au fost asimilați de populația slavă majoritară, iar Bulgaria a devenit una dintre principalele puteri ale Balcanilor. Relațiile dintre bulgari și bizantini au fost marcate de războaie repetate, fiecare parte încercând să profite de perioadele de slăbiciune ale celeilalte.

În timpul țarului Simeon I, bulgarii au amenințat în repetate rânduri Constantinopolul. În a doua jumătate a secolului al X-lea, bizantinii au reușit să-și ia revanșa cu ajutorul Rusiei Kievene. Cneazul Kievului, Sviatoslav, a invadat Bulgaria dinspre nord în anul 968 și a slăbit considerabil statul bulgar. Atacurile bizantine din sud au dus, în 971, la cucerirea capitalei Preslav. Țarul Boris al II-lea a fost obligat să renunțe la titlul imperial, iar estul Bulgariei a intrat sub stăpânire bizantină.

Sub conducerea țarului Samuil, rezistența bulgară a continuat. Noul conducător a preluat controlul asupra unor teritorii întinse din Balcani și a devenit principalul adversar al lui Vasile al II-lea. Împăratul bizantin a început o serie de campanii menite să distrugă puterea militară a Bulgariei și să extindă din nou stăpânirea imperială până la Dunăre.

Drumul spre confruntarea de la Kleidion

Vasile al II-lea a pregătit o amplă campanie împotriva bulgarilor. Conștient de pericol, țarul Samuil a fortificat principalele căi de acces către teritoriile sale. O atenție deosebită a fost acordată trecătorii Kleidion, aflată în apropierea actualului sat Klyuch, pe valea râului Struma. Armata bizantină trebuia să străbată această zonă pentru a pătrunde spre regiunile centrale ale statului bulgar.

Samuil a întărit versanții nordici ai masivului Belasitsa și a construit fortificații de-a lungul trecătorii. Valea râului Struma mai fusese folosită de bizantini pentru incursiuni în teritoriile bulgare, iar zona Strumiței avea o importanță strategică deosebită.

În vara anului 1014, armata lui Vasile al II-lea a ajuns la Kleidion. Trupele bizantine au atacat fortificațiile bulgare, dar au fost inițial respinse cu pierderi importante. Samuil a încercat apoi să-i oblige pe bizantini să se retragă, trimițând o armată condusă de generalul Nestoritsa să atace în apropierea Tesalonicului. Forțele bulgare au fost însă învinse de trupele comandate de guvernatorul orașului.

În cele din urmă, generalul bizantin Nichifor Xiphias a descoperit o cale prin munți și a atacat pozițiile bulgare din spate. Surprinsă și încercuită, armata lui Samuil s-a destrămat. Mii de soldați au fost uciși sau capturați, iar ceilalți au încercat să fugă spre vest. Țarul a scăpat cu viață, potrivit tradiției, cu ajutorul fiului său, Gavril Radomir.

Deși Bătălia de la Kleidion nu a dus imediat la dispariția Primului Țarat Bulgar, ea i-a redus considerabil capacitatea de a rezista înaintării bizantine. Din acest motiv, confruntarea este considerată unul dintre momentele decisive ale războiului dintre Bulgaria și Bizanț.

Armata prizonierilor orbiți

Cronicarul bizantin Ioan Skylitzes a consemnat că Vasile al II-lea a învins armata bulgară și a capturat aproximativ 15.000 de oameni. Potrivit relatării sale, împăratul a poruncit ca prizonierii să fie împărțiți în grupuri de câte o sută. Nouăzeci și nouă de oameni din fiecare grup ar fi fost orbiți complet, iar celui de-al o sutălea i-ar fi fost cruțat un ochi, pentru a-i putea conduce pe ceilalți.

Una dintre explicațiile invocate pentru această pedeapsă este că Vasile al II-lea îi considera pe bulgari supuși răzvrătiți ai imperiului, iar orbirea era folosită în lumea bizantină ca sancțiune pentru rebeliune. Măsura urmărea probabil și distrugerea moralului adversarului.

Prizonierii mutilați au fost trimiși înapoi la Samuil, conduși de soldații cărora le fusese cruțat câte un ochi. Potrivit lui Skylitzes, țarul a leșinat când și-a văzut oamenii. El și-a revenit pentru scurt timp, dar a murit la 6 octombrie 1014, cel mai probabil în urma unui atac de cord.

„Se spune că împăratul i-a orbit pe prizonieri, în număr de aproximativ 15.000, poruncind ca, din fiecare grup de o sută de oameni, unul să fie lăsat cu un singur ochi, pentru a-i putea conduce pe ceilalți. Apoi i-a trimis înapoi la Samuil. Când acesta i-a văzut sosind în număr atât de mare și în starea în care se aflau, nu a avut tăria să suporte șocul. A leșinat și s-a prăbușit la pământ. A suferit un atac de cord, iar două zile mai târziu, la 6 octombrie, a murit”, relata Skylitzes.

Numărul exact al prizonierilor orbiți rămâne controversat. Cifra de 15.000, transmisă de Skylitzes, este considerată exagerată de unii istorici, iar cronica lui Constantin Manasses menționează aproximativ 8.000 de captivi. Chiar dacă amploarea episodului nu poate fi stabilită cu certitudine, sursele medievale indică mutilarea unui număr foarte mare de soldați bulgari.