ANI cere Parchetului să îl cerceteze pe deputatul Cornel Resmeriţă pentru conflict de interse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Mediafax
FOTO: Mediafax

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) cere Parchetului instanţei supreme să îl cerceteze pe deputatul Cornel Cristian Resmeriţă pentru conflict de interese, întrucât acesta şi-a angajat fratele în funcţia de consilier la biroul său parlamentar din judeţul Huneadoara.

Deputatul Cornel Cristian Resmeriţă (PSD) a fost în conflict de interese în materie administrativă, pentru că în 2009 a încheiat un contract cu fratele său, Lucian Marius Resmeriţă, prin care acesta a fost angajat în funcţia de consilier în cadrul Biroului parlamentar nr. 275 din localitatea Vulcan, judeţul Hunedoara, potrivit ANI, scrie Mediafax.

Lucian Marius Resmeriţă a obţinut, în perioada în care a fost angajat la biroul parlamentar al fratelui său (ianuarie 2009 până în aprilie 2012) suma de 56.876 de lei (aproximativ 12.600 de euro).

Astfel, Cornel Cristian Resmeriţă a încălcat prevederile articolului 70 din Legea 161/2003, potrivit cărora "prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative", precum şi ale articolului 71, conform cărora "principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public".

cornel resmerita deputat psd foto facebook

Foto: Cornel Cristian Resmeriţă/Facebook

De asemenea, Agenţia Naţională de Integritate a cerut Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să facă verificări în cazul deputatului Resmeriţă, pentru conflict de interese.

Potrivit Codului penal, fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii cinci ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

ANI a precizat că deputatul Cornel Cristian Resmeriţă a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate şi drepturile de care beneficiază, iar acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Cornel Cristian Resmeriţă este deputat din 2008, din partea Partidului Social Democrat, iar în prezent este membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.

22 de parlamentari şi-au angajat rudele 

Inspectorii ANI au constatat existenţa conflictului de interese administrativ şi penal în cazul a 22 de foşti sau actuali parlamentari care şi-au angajat rudele la cabinetele parlamentare, iar, în 10 cazuri instanţa a confirmat definitiv şi irevocabil constatările ANI. 

În ceea ce priveşte conflictele de interese de natură penală, instanţa a dispus condamnarea la închisoare cu suspendarea pedepsei şi interzicearea unor drepturi în 11 cazuri, 10 cazuri fiind definitive cu drept de recurs şi unul definitiv şi irevocabil.


Trei consilieri locali din Botiz, judeţul Satu Mare, găsiţi incompatibili de ANI

Viceprimarul din Adjud, la al doilea proces cu Agenţia Naţională de Integritate

Doi primari din Dolj au fost declaraţi incompatibili de ANI

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite