Anchete la Spitalul Colţea unde doi medici şi un pacient s-au electrocutat de la un electrocauter defect

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anchete interne la Spitalul Colţea, după ce doi medici şi un pacient au fost electrocutaţi în timpul unei operaţii. Vineri au fost audiaţi mai mulţi angajaţi, atât cei prezenţi la accident, cât şi chirurgii care folosesc electrocauterul.

La Spitalul Colţea şi echipe de la Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM) şi de la Inspecţia Muncii, chemată de conducerea unităţii sanitare. Unul dintre medicii electrocutaţi a anunţat că va da spitalul în judecată.

„Între timp continuă şi ancheta internă cu audierea personalului medico-sanitar care a fost de faţă la accident, dar şi a celorlaţi 30 de medici care folosesc frecvent electrocauterul fără să fi avut vreun astfel de accident. De asemenea, sunt audiate şi alte persoane prezente la astfel de operaţii“, a explicat, pentru News. ro, managerul unităţii sanitare, prof. dr. Anca Lupu.

Ea a explicat că medicul Marian Stamate se poate externa când doreşte, iar pacientul, când vor decide doctorii.

„Suntem deschişi. Nu avem nimic de ascuns. Aşteptăm rezultatele investigaţiilor, dar acestea nu pot apărea peste noapte. Legat de starea domnului doctor electrocutat, cardiologii au spus că nu are nicio problemă şi poate pleca acasă încă de ieri (joi, n.r.), dar dumnealui a decis să rămână internat. Nicio problemă. A fost monitorizat continuu. Este bine, şi domnul doctor, şi pacientul operat ieri. Domnul doctor se va externa când va dori, pacientul, când vor decide medicii. Mai mult, am aflat că domnul doctor va da spitalul în judecată, este dreptul dumnealui“, a mai spus managerul.


 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite