Ambasadorului Regatului Unit la București a explicat de ce avioanele britanice nu au doborât drona care a ajuns să se prăbușească la Galați
0Autoritățile britanice au oferit clarificări după incidentul în care fragmente ale unei drone rusești au ajuns pe teritoriul României, avariind o gospodărie din Galați. Deși aeronave britanice au fost ridicate de la sol pentru a intercepta aparatul, acestea nu au putut acționa, a explicat, la Antena 3, ambasadorul Regatului Unit la București, Giles Matthew Portman.

Portman a subliniat că misiunea aeronavelor britanice este de a monitoriza și de a interveni doar dacă există o amenințare directă și imediată la adresa României.
„Rolul lor este să identifice, să monitorizeze şi, dacă este necesar, să intercepteze acele drone dacă se consideră că există o amenințare reală și imediată pentru România”, a declarat ambasadorul.
Giles Matthew Portman a adăugat că nu poate oferi detalii operaționale, dar a insistat că „sistemul a funcționat exact așa cum trebuia”.
Întrebat dacă aeronavele ar fi putut totuși intercepta drona, Portman a precizat că regulile de angajare au fost stabilite rapid împreună cu autoritățile române și că, deși în acest caz nu s-a intervenit, capacitatea de a o face există.
„Una din drone a continuat zborul la joasă înălțime deasupra lacului Brateș și a lovit un atelier dintr-o gospodărie și un stâlp”
Amintim că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, fragmente dintr-o dronă rusească au căzut în municipiul Galați, avariind o casă și un stâlp de electricitate.
În jurul orei 2:00 dimineața, radarele MApN au detectat un atac cu drone al Federației Ruse în proximitatea frontierei cu Ucraina, la nord de Dunăre.
„Centrul Aerian de la Torrejon din Spania a ordonat ridicarea a două aeronave britanice Eurofighter Typhoon din Serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită de la Baza 86 Aeriană Borcea. Sistemele de apărare aeriană cu baza la sol au fost trecute în poziție de tragere”, a transmis MApN.
Aeronavele au detectat un semnal radar intermitent în spațiul aerian ucrainean, deasupra localității Reni, pentru mai puțin de 1 minut.
„Piloții au avut autorizare să angajeze ținta, însă aceasta s-a aflat în permanență deasupra teritoriului ucrainean, astfel că nu s-a putut trage asupra ei. Radarele de la sol au urmărit un număr de 15 drone în spațiul aerian ucrainean, care au intrat în picaj în zona localității Reni, unde au fost pierdute de pe radar, după care s-au raportat explozii pe teritoriul ucrainean. Una din drone a continuat zborul la joasă înălțime deasupra lacului Brateș și a lovit un atelier dintr-o gospodărie și un stâlp de electricitate de pe domeniul public”, a mai precizat MApN sâmbătă
Drona rusească recuperată din Galați a fost detonată controlat, la 2 km de locul unde a fost găsită, pe malul lacului Brateș.
Oana Țoiu, ministrul Afacerilor Externe, a declarat că ambasadorul Rusiei la București, Vladimir Lipaev, nu a putut exclude „cu totul” că drona aparține Federației Ruse, fiind pentru prima dată când reprezentantul Moscovei nu a negat explicit responsabilitatea.
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a respins afirmațiile ministrului român de Externe, Oana Țoiu, privind drona cu încărcătură explozivă căzută la Galați.























































