Ambasada României în Statele Unite ale Americii a iniţiat o strângere de fonduri pentru ajutorarea refugiaţilor din Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rusia a invadat Ucraina. FOTO AFP
Rusia a invadat Ucraina. FOTO AFP

Ambasada României în Statele Unite ale Americii a iniţiat împreună cu Romanian United Fund o strângere de fonduri pentru sprijinirea efortului umanitar de ajutorare a refugiaţilor din Ucraina care ajung pe teritoriul României.

Ambasada României face un apel către comunităţile de români din Statele Unite, companii şi organizaţii religioase din care fac parte româno-americani să doneze pentru ajutorarea ucrainenilor, victime colaterale şi inocente ale unui război împotriva căruia se opun.

În acest sens, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, a făcut o primă donaţie către Ukrainian Peace Fund, organizat de Romanian United Fund.

“Sunt momente tragice în care trebuie să ne gândim la copiii, femeile şi bărbaţii ucraineni, care nu au altă soluţie decât să fugă din calea războiului şi a terorii. România oferă asistenţă umanitară şi este pregătită să facă faţă consecinţelor umanitare generate de acest conflict nedorit”, consideră ambasadorul Andrei Muraru.

Romanian United Fund este o organizaţie neguvernamentală, înregistrată în statul Illinois, membră a FORA - Federation of Romanian American Organizations. De la înfiinţare, Romanian United Fund a strâns peste 1,4 milioane de dolari pentru finanţarea a 40 de proiecte în România şi diaspora română. Fondurile strânse de Romanian United Fund sunt dedicate pentru sprijinirea familiilor refugiaţilor cu alimente şi articole de igienă, precum şi pentru sprijinirea instituţiilor medicale cu medicamente şi echipamente.

Donaţiile pot fi efectuate accesând link-ul următor: https://www.romanianunitedfund.org/ukrainian_peace_fund

Vă recomandăm şi: 

China este acuzată că este colacul de salvare al lui Putin, după ce Beijingul a anunţat că va permite importurile de grâu rusesc

Zelenski cere Rusiei să înceteze focul şi face apel la Occident pentru ajutor: A fost Rusia convinsă de sancţiunile de ieri? Auzim pe cerul nostru şi pe pământul nostru că nu a fost suficient

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite