Alexandru Arşinel rămâne fără certificatul de revoluţionar: Nu şi-a riscat viaţa la Revoluţie. Câţi bani trebuie să returneze actorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Arşinel FOTO: Mediafax
Alexandru Arşinel FOTO: Mediafax

O comisie din cadrul Secretariatului de stat pentru problemele revoluţionarilor (SSPR), aflată în subordinea Guvernului, a propus retragerea certificatului de revoluţionar actorului Alexandru Arşinel.

Alexandru Arşinel, în vârstă de 83 de ani, se află printre „luptătorii cu rol determinant“ şi încasa de la stat 33.730 de lei pe an, (2.810 lei pe lună) şi nu plătea nici impozit pentru casa în care locuieşte.

Comisia a constatat că, la Revoluţie, Alexandru Arşinel a fost prezent la Palatul Telefoanelor şi în Piaţa Universităţii ceea ce ”nu reprezintă obiective cu o importanţă deosebită care au aparţinut regimului totalitar”.

”Se constată că domnul Alexandru Arşinel nu îndeplineşte condiţia pentru a deţine Certificatul – LRD (Luptător cu Rol Determinant – n.r.), în sensul că în perioada 14-22 decembrie 1989 nu a avut un rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, nu şi-a pus viaţa în pericol în confruntările cu forţele de represiune, nu a ocupat şi nu a apărat obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, doar în localităţile în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului, respectiv până la ora 12.10 a zilei de 22 decembrie”, se arată în documentul SSPR, citat de G4Media.

Prin urmare, comisia propune Serviciului juridic anularea certificatului de revoluţionar al lui Alexandru Arşinel. Artistul va trebui să restituie toate sumele primite de la stat din 2015 până în prezent, adică în jur de 50.000 de euro. 

„Eu am fost primul care am vorbit din balconul de la Radio. Dosarul meu demonstrează că nu am văzut Revoluţia la televizor şi că am fost în focul evenimentelor. Nu eu am cerut certificat, cei de la asociaţie mi-au propus să trimită dosarul mai departe şi am zis: da, domnule, vreau să se ştie că nu am stat acasă. Contează şi banii, cum să nu conteze dacă eu ies la pensie? Orice ban contează. Dacă Ordinul Meritul Cultural în grad de comandor nu mi-a adus nimic, măcar aşa să fiu răsplătit“, spune Arşinel în 2015, pentru Adevărul.

Actorul şi-a obţinut certificatul de revoluţionar în urma unei declaraţii din care reise ca ”în noaptea de 21 spre 22 decembrie a fost prezent la manifestările antidictatoriale din Piaţa Universităţii – Facultatea de Artitectură când a început să se tragă cu trasoare în aer şi gloanţe la picioarele manifestanţilor. Alexandru Arşinel a declarat că s-au constituit în grupuri cu alţi colegi în echipe care au rămas în teatru până pe data de 8 ianuarie 1990. În paralel cu activitatea de la Palatul Telefoanelor în data de 22 decembrie 1989 când Ceauşescu se pregătea să fugă, domnul Arşinel a plecat la Radio împreună cu alţi colegi, unde au constituit primul grup care s-a adresat mulţimii. Din relatările dânsului mai reiese că a fost prima persoană căreia i s-a adresat mulţimea să vorbească, fapt ce s-a şi întâmplat”.

Dacă instanţa îi va retrage ceritificatul de revoluţionar, Alexandru Arşinel va pierde mai multe privilegii: indemnizaţia de revoluţionar – LRD de 2810 lei pe lună, scutiri de taxe şi impozite, etc. În plus, SSPR ar putea să îi ceară să dea înapoi banii primiţi din 2015 până în prezent.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite