Al doilea suspect din dosarul armelor aduse ilegal din Turcia, arestat preventiv. Au fost vândute cu 4.500 de euro în Dâmboviţa
0Cel de-al doilea bărbat implicat în dosarul armelor de foc introduse ilegal în România din Turcia și vândute în județul Dâmbovița a fost arestat preventiv. Celălalt inculpat din dosar fusese arestat în urmă cu două luni.

Potrivit anchetatorilor, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a propus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, sub acuzația de nerespectare a regimului armelor și munițiilor. Propunerea a fost admisă de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Sectorului 5 București, relatează News.ro.
Celălalt inculpat din dosar fusese arestat în urmă cu două luni.
Conform datelor din anchetă, la 29 octombrie 2025, cei doi bărbați ar fi vândut ilegal, într-o localitate din Dâmbovița, două arme letale cu țeavă lungă și lisă pentru suma de 2.500 de euro. Ulterior, la 12 noiembrie 2025, unul dintre inculpați ar fi comercializat încă o armă similară pentru 2.000 de euro, în aceeași zonă.
În cadrul investigației, polițiștii și procurorii au efectuat, la 9 februarie 2026, un număr de 11 percheziții, vizând activitatea unui bărbat de 35 de ani suspectat că a introdus în țară arme de foc și muniții. Potrivit autorităților, armele, de tip „ghost guns”, erau aduse din Turcia, depozitate în județul Dâmbovița și ulterior vândute ilegal.
„În cursul zilei de astăzi, 10 februarie 2026, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a dispus prin ordonanță punerea în mișcare a a urmăririi penale şi a formulat propunere de arestare preventivă a unui inculpat, reținut în cursul zilei de ieri, pentru o perioadă de 30 de zile, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de nerespectare a regimului armelor şi al munițiilor”, anunța atunci Parchetul General, într-un comunicat de presă.
Ancheta în acest caz este în desfășurare.























































