Adio, huligani pe stadioane!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

>> Violenţa la competiţiile sportive va fi sancţionată cu amenzi sau muncă în folosul comunităţii. Violenţa pe stadioane va fi aspru pedepsită, huliganii riscând amenzi de până la

>> Violenţa la competiţiile sportive va fi sancţionată cu amenzi sau muncă în folosul comunităţii.

Violenţa pe stadioane va fi aspru pedepsită, huliganii riscând amenzi de până la 3.000 lei sau obligarea de a munci în folosul comunităţii între 150 şi 300 de ore. Aceştia vor primi şi interdicţia de a mai avea acces la competiţiile şi jocurile sportive.

Camera Deputaţilor a aprobat ieri proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea violenţelor la competiţiile sportive. În cazul desfăşurării unor jocuri sportive cu grad ridicat de risc, este necesară prezenţa în arena sportivă a prefectului sau a reprezentantului acestuia, precum şi a unui procuror.

În cazul în care se pune în pericol siguranţa desfăşurării competiţiei sportive, oficialii responsabili pot dispune de îndată întreruperea parţială sau totală a jocului. Vânzarea biletelor la suprapreţ constituie contravenţie şi se pedepseşte cu amendă de la 1.000 la 3.000 de lei, iar bilelete sunt confiscate.

Pe suporteri "îi doare în pix" de lege

Liderii de galerie nu sunt impresionaţi de lege. "E o mare prostie. Sunt prevederi prea drastice şi nu au nicio noimă. Legea e aberantă, trebuia gândită şi făcută altfel", a spus Dorin Taban, unul dintre liderii galeriei steliste. "Proiectul de lege a fost făcut de amatori, nu de profesionişti.

Ei nu au făcut decât să copieze din normele UE. Acest proiect de lege asfixiază din faşă fenomenul ultras", a comentat şi Mihnea Ionescu, reprezentantul fanilor dinamovişti. Devenit cunoscut după ce a intrat pe teren la un meci Universitatea Craiova - Dinamo, scor 0-1 (21 noiembrie 2004), unde l-a lovit pe dinamovistul Mihalcea, craioveanul Ovidiu Todoran, alias "Poştaşu'", este un contestatar vehement: "Este o lege comunistă, la fel ca Mitică Dragomir.

Noi vom continua protestul la adresa lui". Liderul fanilor echipei Farul, Sorin Mihăilescu, a tras o concluzie care reflectă fidel părerea fanilor despre noua lege: "Mă doare în pix de legea lor. Noi vom face pe stadioane tot ceea ce ştim. Dacă scandăm <> nu e obscen". Singurii care sunt de acord cu noua lege sunt fanii lui CFR Cluj: "Uneori viaţa face dreptate, chiar dacă mai târziu", a precizat liderul galeriei clujene, Mihai Domşa.

Fan de la U. Cluj, interzis pe stadioane

Tribunalul Cluj a decis irevocabil ca liderul galeriei Universităţii Cluj, Mircea Cenan, să nu mai aibă acces la nicio competiţie sportivă pe o perioadă de trei ani. Cenan, în vârstă de 28 de ani, este cunoscut pentru incidentele provocate pe stadioane şi desele ciocniri pe care le avea cu forţele de ordine. Cazul suporterului clujean este o premieră în România. "Se va uita la meciuri la televizor. Avem poza lui şi jandarmii vor şti să nu-l lase pe stadion", a precizat Aurel Litan, şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Cluj.

Trei suporteri stelişti, arestaţi la Londra

Mai mulţi aşa-zişi suporteri ai Stelei şi-au făcut de cap în aeronava care-i transporta la Londra, unde urmau să asiste la meciul din Liga Campionilor, Arsenal - Steaua. Cei zece fani le-au creat neplăceri celorlalţi pasageri şi personalului aeronavei după ce au consumat alcool.

După aterizarea aeronavei la Londra, românii gălăgioşi au fost interogaţi de poliţia britanică, trei dintre ei fiind reţinuţi. (Liliana Năstase/Mugurel Dumitru/Cristian Predan)

Cluburile pot primi amenzi de 50.000 lei

În cazul organizatorilor de evenimente sportive, amenzile pot ajunge la 50.000 lei, precum şi la suspendarea pentru o perioadă de şase luni pentru nerespectarea unor obligaţii cum ar fi interzicerea vânzării, distribuirii sau consumului de băuturi alcoolice în arenele sportive.

În arena sportivă este interzisă afişarea simbolurilor, sloganurilor ori textelor cu conţinut obscen sau care incită la denigrarea ţării la xenofobie, la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă, indiferent pe ce suport ar fi inscripţionate.

De asemenea, organizatorii evenimentelor sportive nu trebuie să permită accesul în stadion al persoanelor aflate în vădită stare de ebrietate, care au asupra lor băuturi alcoolice, arme sau muniţii de orice fel ori făclii, torţe, petarde.

"De opt luni de zile mă lupt împreună cu Jandarmeria şi cu alte instituţii pentru a scoate această lege care este, reţineţi, una organică cu peste 100 de pagini. N-am trecut prin parlament ca raţa prin apă, am intrat în istorie cu Legea lui Mitică", ne-a declarat ieri iniţiatorul acestei legi, Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite