Adina Florea, plan de măsuri dacă ajunge şefa DNA: „Vreau să încep cu o evaluare a dosarelor. Vom vedea ce s-a lucrat pe protocoale“
0Procurorul nominalizat de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, pentru conducerea DNA, Adina Florea, a declarat, într-o emisiune TV, că dacă va deveni şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie îşi propune, ca primă măsură, să facă o evaluare a activităţii, atât la structura centrală, cât şi la serviciile teritoriale ale DNA.
”Prima măsură, ca un om venit din afară, mi se pare firesc să fac o evaluare a activităţii şi la structura centrală, şi la serviciile teritoriale, din toate punctele de vedere, al monitorizării duratei înregistrate a dosarelor, a respectării competenţei după calitate şi după materie, după modul în care s-au respectat drepturile procesuale ale părţilor, modul în care s-au recuperat şi s-au asigurat măsurile asiguratorii. După efectuarea acestei evaluări o să vedem ce o să rezulte şi măsurile care vor deriva din această evaluare”, a declarat Adina Florea, arată b1.ro.
Întrebată dacă va verifica şi modalitatea în care s-a lucrat pe protocoale, aceasta a răspuns: ”Implicit, verificând dosarele, vom vedea ce s-a lucrat pe protocoale”.
De altfel, Florea a susţinut că nu a făcut niciodată vreun dosar în baza protocolului din 2009.
”Nici eu şi nici alţi colegi de ai mei nu am lucrat pe aceste protocoale dintr-un motiv foarte simplu, întotdeauna am ales să lucrăm cu oameni profesionişti, iar oamenii profesionişti erau cei din Poliţie, mai ales cei din structurile de cercetare penală”, a dat asigurări Adina Florea.