Accident grav la ieşirea din Afumaţi. Două persoane au murit, iar alte cinci sunt în stare gravă după ce maşina în care se aflau a intrat într-un TIR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două persoane au murit, luni dimineaţa, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un TIR la ieşirea din localitatea ilfoveană Afumaţi spre Şindriliţa. La faţa locului au fost trimise mai multe ambulanţe. În autoturismul implicat în accident mai erau încă cinci persoane, printre care doi copii.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti - Ilfov, în maşina care a intrat în TIR, un Renault Kangoo, se aflau şapte persoane, cinci adulţi şi doi copii.

Unul dintre copii, în vârstă de 8 ani, a fost transportat cu elicopterul la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Tot la Floreasca au mai fost duşi doi adulţi şi cel de-al doilea copil.

Alţi doi adulţi au fost duşi la Spitalul Pantelimon.

Din primele informaţii se pare că şoferul TIR-ului nu a acordat prioritate în momentul în care ieşea din curtea unei societăţi comerciale, iar şoferul Renault-ului nu a mai avut timp să frâneze şi a intrat în plin în autotren.

La faţa locului au fost trimise trei echipaje SMURD, o autospecială cu echipament de descarcerare, un elicopter SMURD, o autospecială pentru victime multiple, dar şi alte resurse de la Serviciul de Ambulanţă.

image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite