Abuzul în serviciu pe înţelesul tuturor: Achitări şi condamnări după decizia Curţii Constituţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Necolaiciuc FOTO: Mediafax
Mihai Necolaiciuc FOTO: Mediafax

Deşi vedetele mediatice a acestor zile sunt persoanele acuzate de abuz în serviciu, achitate ca urmare a dezincriminării parţiale a faptei de către Curtea Constituţională, există alte câteva sute de persoane condamnate pentru această infracţiune, după ce CCR a clarificat definiţia acestei infracţiuni.

O sentinţă pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, într-un proces de abuz în serviciu judecat definitiv, a amplificat scandalul legat de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 13/2017 de modificare a Codurilor penale, care dezincrimina parţial infracţiunea de abuz în serviciu. Asta deşi magistraţii au arătat în motivarea sentinţei de anulare a unei pedepse date pentru abuz în serviciu că decizia judecătoarească nu are legătură cu OUG 13/2017, abrogată prin OUG 14/2017. Concret, Curtea de Apel Alba Iulia a anulat o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare, primită de fostul secretar al judeţului Hunedoara, Daniel Dan, punând în aplicare interpretarea dată anul trecut de către Curtea Constituţională (CCR) asupra definiţiei abuzului în serviciu.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea (foto), a încercat marţi să explice că decizia instanţei a arătat „încă o dată” că Executivul a avut dreptate cu OUG 13/2017.

image

„Guvernul a spus, în toată perioada de după adoptarea ordonanţei respective, că principala motivaţie o reprezintă motivaţia de a nu se ajunge la practică neunitară în instanţe, de a nu exista situaţia care din păcate s-a întâmplat sau din fericire, în care o instanţă a considerat că Constituţia trebuie respectată şi trecând termenul de 45 de zile după ce un articol a fost criticat de CCR, a considerat că nu mai produce efecte juridice”, a declarat politicanul.

Dragnea a sugerat că judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia ar fi dezincriminat în totalitate infracţiunea de abuz în serviciu prin anularea sentinţei şi că OUG 13/2017 era necesară, deoarece ar fi aplicat decizia CCR şi nu s-ar fi ajuns în această situaţie. Specialiştii în drept au atras însă atenţia că în realitate, prin OUG 13/2017 erau vizate şi alte schimbări care nu apăreau în motivarea CCR cum ar fi dezincriminarea parţială a abuzului în serviciu - pentru prejudicii mai mici de 200.000 de lei, sau abrogarea neglijenţei în serviciu.

Ce a spus de fapt Curtea Costituţională

Curtea Constituţională a decis, pe 15 iunie 2016, că în definiţia abuzului în serviciu, sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” trebuie interpretată prin „îndeplineşte cu încălcarea legii”. Prin „lege” înţelegându-se doar legi, ordonanţe simple şi ordonanţe de urgenţă. Nu şi dacă funcţionarul încalcă reglementări secundare: hotărâri de guvern, fişa postului, ordin ministerial, ordin de prefect, caiet de sarcini etc.

Fostul ministru al Justiţiei, Raluca Prună, a explicat pe pagina ei de Facebook că în cazul deciziei de la Alba Iulia „nu este vorba de nicio dezincriminare a abuzului în serviciu, ci de încadrarea, în speţa dată, în limitele stabilite prin decizia CCR”. Ea a arătat că nu a modificat Codul Penal după decizia CCR deoarece era vorba de o decizie interpretativă. Curtea mai dăduse astfel de decizii, care constatau neconstitutionalitatea unei anumite interpretări, dar „pentru niciuna nu a fost nevoie de o modificare legislativă, pentru a putea fi aplicate de instanţe”.

Dosarele au mers mai departe

După ce CCR a dat decizia 405, instanţele au continuat judecarea dosarelor de abuz în serviciu aflate pe rol. La finalul proceselor, în unele cazuri s-au dat condamnări, în altele achitări. De exemplu, pe 29 iunie 2016, Curtea de Apel Constanţa a dat o primă decizie definitivă de condamnare, într-un astfel de dosar: fostul preşedinte al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu (foto), a fost condamnat la 5 ani de închisioare în dosarul „Centrul Militar Zonal”. El a fost găsit vinovat că a încălcat legile:  53/1994 a apărării naţionale a României, 446/2004 privind pregătirea populaţiei pentru apărare şi 215/2001 a administraţiei locale.

image

În aceeaşi zi, Curtea Supremă l-a condamnat definitiv pe fostul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia, la 3 ani cu executare, în dosarul „Ferma Fundulea”. Fostul demnitar a fost găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prin încălcarea Legii 213/1998 privind bunurile proprietate publică.

Condamnările definitive pentru abuz în serviciu au continuat şi după data de 8 iulie, atunci când decizia CCR a fost publicată în Monitorul Oficial. Curtea de Apel Ploieşti l-a condamnat, pe 14 iulie 2016, pe fostul prefect al judeţului Ialomiţa, Marinică Cazacu, la 3 ani cu suspendare pentru încălcarea Legilor fondului funciar.

Curtea de Apel Piteşti i-a condamnat, pe  20 iulie 2016, pe primarul comunei Voineasa, Gheorghe Dobrin şi pe Gheorghe Deaconeasa, şef al ocolului silvic Voineasa, la câte 5 ani de închisoare. Sentinţa fost dată într-un dosar privind retrocedarea frauduloasă a 500 de hectare de pădure. Ei au fost găsiţi vinovaţi că au încălcat prevederile Legii 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere.

Mihai Necolaiciuc: 8 ani

De altfel, mai mulţi primari, funcţionari, directori din companii de stat au fost condamnaţi în lunile iulie-decembrie 2016 pentru încălcarea legilor privind retrocedările sau a celor privind achiziţiile publice. Au fost şi dosare mediatizate, cum ar fi cel al judecătorului sindic Mircea Moldovan, condamnat pentru abuz în serviciu, în octombrie 2016, la 3 ani de închisoare pentru că a dat o sentinţă ilegală, încălcând Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Fostul director general al CFR, Mihai Necolaiciuc, a fost condamnat definitiv la 8 ani cu executare, pe 23 noiembrie 2016. Motivul: a făcut abuz în serviciu atunci când a încălcat Ordonanţa de urgenţă 60/2001 privind achiziţiile publice şi Legea 500/2002 privind finanţele publice.

71 de persoane au fost condamnate şi  13 achitate pentru abuz în serviciu, din 15 iunie 2016 până la 31 decembrie 2016, potrivit statisticilor DNA

Achitările

Instanţele au dat şi achitări în dosarele în care inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru încălcarea unor reglementări secundare, aşa cum a fost cazul lui Daniel Dan. Două persoane au fost achitate, în ianuarie 2017, de Curtea de Apel Craiova. „Soluţia a fost fundamentată pe decizia de neconstituţionalitate. Este o muncă ce se soldează şi cu astfel de rezultate, dar nu este imputabil nimănui câtă vreme are la bază decizia de constituţionalitate”, a declarat, ieri, Anca Anuţa prim-procurorul Parchetului Olt.

Decizii similare au fost luate săptămâna aceasta la instanţele din Cluj şi Alba. Numai în ultimele două zile, cinci români au scăpat de acuzaţiile de abuz în serviciu. „Decizia CCR de anul trecut este obligatorie pentru instanţele de judecată. În momentul în care este sesizat un abuz în serviciu acesta trebuie să fie analizat în virtutea deciziei CCR”, declara Lucian Marian, purtător de cuvânt al al Curţii de Apel Cluj.

Cel mai cunoscut caz de achitare este cel al lui Bogdan Donciu, fost director general al RA Romatsa, care a fost achitat pentru două infracţiuni de instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Cazul nu este definitiv, dosarul este pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Cazul „Daniel Dan”

Daniel Dan (foto) a fost condamnat definitive pe 5 aprilie 2016, la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, fiind dovedit că a trucat un concurs pentru ocuparea postului de şef al DGASPC Hunedoara.

image

În octombrie 2016, Dan a făcut o contestaţie la executare, împotriva sentinţei definitive, pe motiv că a fost condamnat pentru că a încălcat o hotărâre de govern (HG) care reglementa organizarea concursurilor, iar CCR a stabilit că există abuz în serviciu doar dacă se încalcă legi sau ordonanţe.

Tribunalul Hunedoara  i-a respins contestaţia pe motiv că fostul secretar al judeţului a încălcat nu doar prevederi din HG, ci şi acele prevederi din legea privind statutul funcţionarilor publici referitoare la organizarea concursurilor.

Curtea de Apel Alba Iulia i-a dat însă dreptate. Judecătoarea Anda Santai a motivat astfel: Daniel Dan a fost condamnat doar pentru încălcarea unui HG, care e o normă inferioară legii, deci conform deciziei CCR, nu este faptă penală.

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a anunţat joi că procurorii anticorupţie vor face contestaţie în anulare la decizia Curţii de Apel din Alba Iulia.

„Nu a fost abrogat”

Discuţiile despre posibila dezincriminare a abuzului în serviciu au apărut imediat după anunţul deciziei Curţii de Apel Alba Iulia. Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu (foto), a declarat, ieri, la Parlament, că, din punctul de vedere al juriştilor Direcţiei, abuzul în serviciu nu a fost dezincriminat prin decizia Curţii Constituţionale din 2016.

image

„Opinia noastră juridică am exprimat-o, după declararea ca neconstituţională a textului, aşa cum spune şi legea, textul nu a fost abrogat, ci trebuie modificat în sensul celor solicitate de CCR”, a spus acesta. Procurorul şef al DIICOT a precizat că dezincriminarea ar presupune o abrogare a articolului, ceea ce Curtea Constituţională nu a cerut, iar acest lucru nu s-a întâmplat, nici măcar „tacit”, prin decizia CCR.

„Protestele, o uriaşă manipulare”

Unul dintre parlamentarii care au reacţionat imediat, după anunţul sentinţei a fost deputatul PSD, Florin Buicu. „Abuzul în serviciu a fost dezincriminat tacit întrucât Guvernul Cioloş nu a îndreptat în 45 de zile articolul, conform deciziei obligatorii a CCR 405/2016. Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv pe 9 februarie ca articolul 297 Cod Penal a fost dezincriminat şi a încetat condamnarea unui inculpat. Protestele din Capitală au fost o uriasă manipulare. Decizia Curţii de Apel Alba Iulia arata că demersul Guvernului a fost corect”, a arătat deputatul pe Facebook.

„OUG 13 ar fi reincriminat abuzul în serviciu. Dar în valul de manipulare nimeni nu a mai ţinut cont de argumente. S-a acţionat doar pe reacţie, iar acum infractorii scapă”, susţine Buicu.


 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite