48 de copii din Vaslui, la un pas de moarte!

Un autocar în care se aflau 48 de copii a fost lovit în plin de o maşină pe DN 24 Iaşi-Vaslui. Cele două persoane aflate în autoturismul Dacia papuc şi-au pierdut viaţa în accidentul care s-a petrecut pe raza comunei Văleni. În urma incidentului, circulaţia în zonă a fost întreruptă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vaslui, un autoturism Dacia papuc a încercat să depăşească o căruţă, a intrat pe contrasens şi s-a lovit cu un autocar care circula regulamentar, în care se aflau 48 de copii din judeţul Iaşi, care se întorceau din tabără.
''În urma impactului cele două persoane din Dacia Papuc au decedat pe loc. Copiii din autocar nu au suferit leziuni, ei urmând să fie preluaţi de un alt autocar care îi va transporta în Iaşi'', a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
La faţa locului a fost prezent un echipaj specializat din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care a intervenit pentru descarcerarea victimelor.
Maşinile mici au fost deviate pe un drum lateral, iar cele mari sunt blocate, relatează Agerpres.




















































