15 zile pentru plata amenzilor la jumătate din valoarea minimă. Proiect de lege pentru prelungirea termenului actual, de 48 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii amendaţi de Poliţie vor avea mult mai mult timp la dispoziţie pentru a plăti jumătate din valoarea minimă a amenzii, potrivit unui proiect iniţiat de peste 50 de parlamentari PSD şi unul de la PMP.

Mai exact, dacă propunerea legislativă se va aplica, contravenienţii vor avea la dispoziţie nu mai puţin de 15 zile lucrătoare pentru a plăti doar jumătate din amenda minimă. În plus, dacă acest termen se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală, acesta se prelungeşte cu ziua următoare lucrătoare. În prezent, contravenienţii au la dispoziţie doar 48 de ore pentru a plăti amenda la cea mai mică valoare. Autorităţile vor astfel să crească încasările la bugetul local, mai ales în cazul amenzilor de circulaţie.

Termenul de 15 zile, menţionat în procesul-verbal de amendă

Concret, proiectul modifică Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Termenul legal de 15 zile până la care se poate achita la jumătate amenda contravenţională trebuie menţionat în mod expres de către agentul de poliţie în procesul-verbal de contravenţie.

Totodată, se vor nota în procesul-verbal şi celelalte informaţii care sunt şi în prezent obligatorii, precum data şi locul unde este completat documentul, numele, prenumele, calitatea şi instituţia unde activează cel ce constată abaterea, datele personale ale celui care a încălcat legea, descrierea faptei (cu menţionarea datei, orei şi a locului), dar şi informaţii despre actul normativ care stabileşte contravenţia sau, în cazul accidentelor rutiere, indicarea firmei de asigurări.

Proiectul a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere, iar după ce va fi votat de senatori, documentul va merge la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Încasările la buget ar putea creşte

Prin această iniţiativă, autorii proiectului de lege speră că numărul celor care vor plăti benevol amenzile va creşte. Totodată, se estimează că instanţele de judecată vor fi degrevate de astfel de dosare. „Considerăm că prin modificarea termenului, în sensul măririi perioadei în care contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, va conduce la o creştere a încasărilor la buget şi la degrevarea instanţelor de judecată de cauzele având ca obiect contestaţia împotriva sancţiunilor contravenţionale primite, procese care îngreunează desfăşurarea cu celeritate a celorlalte cauze aflate pe rolul acestora“, se arată în expunerea de motive.

Iniţiatorii mai precizează că noile măsuri vor ajuta autorităţile să evite procedurile de lungă durată şi extrem de costisitoare pentru recuperarea sumelor provenite din amenzile neplătite.

Termenul de 48 de ore, prea scurt

Specialiştii afirmă că măsura este binevenită, pentru că termenul de 48 de ore era mult prea scurt. „Cele 48 de ore erau extrem de limitative pentru cei care vroiau să-şi plătească amenzile. Sunt mulţi oameni de bună credinţă care vor fi ajutaţi de modificarea termenului de plată la jumătate a amenzilor. Nu întotdeauna poliţistul poate încasa amenda pentru că nu are chitanţier. Mărirea termenulul de la 48 de ore la 15 zile mai înseamnă şi o îmbunătăţire a colectării sumelor de bani la buget“, a explicat, pentru „Adevărul“, avocatul Adrian Cuculis.

Potrivit acestuia, termenul de plată va fi chiar mai mare, pentru că la calcularea timpului nu se ia în seamă ziua în care a fost dată amenda. „Există şi tendinţa românului de a lăsa totul pe ultimul moment. De aceea, este posibil ca mulţi să aştepte până în ultima zi pentru a plăti amenzile. Trebuie să avem în vedere întotdeauna că termenul procedural se calculează în felul următor: avem termenul de 15 zile, dar prima zi în care a fost primită amenda şi ultima zi în care se împlineşte acest termen nu se iau în calcul la cele 15 zile. Deci, per total, românii vor avea 17 zile la dispoziţie pentru a plăti amenzile la jumătate“, a mai spus specialistul.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite