Vot final: Prima de carieră didactică de 1.500 de lei va putea fi folosită și în anul școlar 2026-2027 | adevarul.ro

Vot final: Prima de carieră didactică de 1.500 de lei va putea fi folosită și în anul școlar 2026-2027

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

Camera Deputaților a adoptat miercuri, 29 iulie, în calitate de for decizional, proiectul de lege care prelungește perioada de utilizare a primei de carieră didactică pentru personalul din învățământ care își continuă activitatea și în anul școlar sau universitar 2026-2027. Proiectul a fost aprobat cu 234 de voturi „pentru” și merge acum la promulgare.

Prima are o valoare de 1.500 de lei net, acordată pe card electronic. FOTO: arhivă
Prima are o valoare de 1.500 de lei net, acordată pe card electronic. FOTO: arhivă

Actul normativ introduce și o nouă obligație pentru beneficiari: certificatele care atestă absolvirea sau participarea la cursurile de formare profesională vor trebui încărcate într-o aplicație informatică dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).

Prima de 1.500 de lei poate fi folosită până în 2027

Potrivit noilor prevederi, profesorii și personalul didactic auxiliar care au primit prima de carieră didactică în anul școlar sau universitar 2025-2026 și rămân în activitate și în anul următor vor putea utiliza sumele până la finalul anului școlar sau universitar 2026-2027.

Astfel, termenul-limită este:

- 31 august 2027 pentru învățământul preuniversitar;

- 30 septembrie 2027 pentru învățământul universitar.

Prima are o valoare de 1.500 de lei net, acordată pe card electronic, iar cel puțin 65% din sumă, respectiv 975 de lei, trebuie utilizată pentru cursuri de formare profesională acreditate sau avizate de Ministerul Educației. Restul poate fi cheltuit pentru achiziționarea de echipamente IT, cărți de specialitate, materiale didactice și alte produse necesare desfășurării activității la clasă.

Cine beneficiază de sprijin

Măsura se adresează:

- personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat;

- conferențiarilor universitari, șefilor de lucrări/lectorilor și asistenților universitari;

- personalului didactic auxiliar din învățământul universitar de stat.

Potrivit estimărilor, aproximativ 275.850 de persoane vor beneficia de această măsură, pentru care este prevăzut un buget de peste 413 milioane de lei.

STS va verifica beneficiarii

Legea stabilește că, în termen de cel mult cinci luni de la utilizarea banilor pentru cursurile de formare profesională, dar nu mai târziu de 31 martie 2028, beneficiarii vor fi obligați să încarce în aplicația informatică dezvoltată de STS certificatul care dovedește absolvirea sau participarea la curs.

Aplicația va fi folosită și pentru verificarea automată a faptului că beneficiarii au rămas în activitate în anul școlar sau universitar 2026-2027. Ulterior, STS va transmite Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene listele cu persoanele eligibile și cu cele care nu mai activează în sistemul de învățământ.

De asemenea, legea prevede că alimentarea cardurilor pentru anul școlar și universitar 2025-2026 se va realiza ori de câte ori este necesar, dar nu mai târziu de 31 august 2026 pentru învățământul preuniversitar și 30 septembrie 2026 pentru învățământul universitar. Totodată, inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației listele beneficiarilor din creșele cu personalitate juridică, colegiile naționale militare și unitățile de învățământ din sistemele de apărare, ordine publică și justiție, în vederea centralizării acestora.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite