Premierul Republicii Moldova, primit de Nicușor Dan și Ilie Bolojan: „Avem o evaluare comună asupra acţiunilor ostile ale Federaţiei Ruse” | adevarul.ro

Video Premierul Republicii Moldova, primit de Nicușor Dan și Ilie Bolojan: „Avem o evaluare comună asupra acţiunilor ostile ale Federaţiei Ruse”

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

Vasile Tofan, premierul Republicii Moldova, a fost primit joi, 30 iulie, de președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni și, ulterior, de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, la Palatul Victoria. Șeful Executivului de la Chișinău se află la București în prima sa deplasare externă de la preluarea mandatului.

UPDATE 14.00 Premierul Republicii Moldova: „Sprijinul acordat Ucrainei înseamnă securitate pentru întreaga regiune”

Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a declarat joi, la București, după întrevederea cu premierul interimar Ilie Bolojan, că susținerea Ucrainei reprezintă o investiție directă în securitatea Republicii Moldova și a întregii regiuni, în contextul războiului declanșat de Rusia.

„În ultimele zile, România s-a confruntat cu trei noi incursiuni ale unor drone ruseşti, iar forţele române au intervenit pentru a le doborî. Vreau să exprim foarte clar solidaritatea Republicii Moldova cu România. Încălcarea spaţiului aerian al unui stat suveran este inacceptabilă şi noi ştim direct ce înseamnă această ameninţare. Trebuie să fim foarte clari şi în privinţa sursei acestor riscuri, ele sunt consecinţa directă a războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei. Dacă acest război nu ar exista, nu am discuta astăzi despre drone care intră în spaţiu aerian al României sau al Republicii Moldova. De aceea, securitatea noastră este direct legată de capacitatea Ucrainei de a se apăra şi de obţinerea unei păci juste şi durabile. Sprijinul pentru Ucraina este şi o investiţie directă în securitatea Republicii Moldova şi a întregii regiuni", a declarat Vasile Tofan.

Premierul moldovean a subliniat că relația cu România depășește dimensiunea simbolică și trebuie valorificată prin investiții și proiecte comune care să contribuie la dezvoltarea ambelor state.

„Acum câţiva ani celebram listarea primei companii din Moldova la Bursa din Bucureşti şi vorbeam cu investitorii români despre oportunităţile în Republica Moldova. Astăzi, revin în calitate de prim-ministru, dar într-un fel întrebările sunt aceleaşi. Cum transformăm apropierea asta extraordinară între statele noastre, această relaţie frăţească în mai multe investiţii, în mai multe proiecte comune? Sau, dacă-mi permiteţi metafora, cum facem ca acele poduri de flori pe care le-am cunoscut ca tânăr să se transforme inclusiv în poduri de piatră, poduri de capital, poduri energetice? Pentru Republica Moldova, România este principalul nostru partener strategic. Avem o istorie comună, avem o limbă comună şi o apropiere firească, profundă, construită şi consolidată de-a lungul timpului. Ca prim-ministru, vreau să pun accentul şi pe partea foarte concretă a acestei relaţii, pe ceea ce am construit deja împreună şi mai ales pe ceea ce putem construi de acum înainte", a spus Tofan.

Schimburile comerciale au depășit 3 miliarde de euro

Vasile Tofan a evidențiat importanța României pentru economia Republicii Moldova, arătând că aceasta este principala destinație pentru exporturile moldovenești.

„Guvernul pe care îl conduc şi-a asumat un mandat simplu de formulat, dar atât de dificil de executat: să construim o economie europeană şi un stat eficient. Iar România este importantă pentru ambele. România este deja prima piaţă de export pentru produsele noastre. Aproape 30% din ceea ce exportăm merge în România. Schimburile comerciale au depăşit 3 miliarde de euro. Este mult, dar potenţialul, şi o cred ferm, este unul mult mai mare. Nu vreau ca relaţia noastră economică să se limiteze doar la comerţ şi exporturi. Ne dorim mai multe investiţii româneşti în Republica Moldova, companii care produc împreună, lanţuri valorice comune, proiecte industriale, tehnologice şi energetice", a subliniat premierul Republicii Moldova.

Vizita lui Vasile Tofan la București este prima deplasare oficială externă a acestuia după preluarea funcției de prim-ministru al Republicii Moldova.


UPDATE 11.25 Ilie Bolojan: „România va rămâne principalul susținător al Republicii Moldova în UE”

România va continua să sprijine Republica Moldova în procesul de integrare europeană și va pune la dispoziția autorităților de la Chișinău expertiza acumulată în calitate de stat membru al Uniunii Europene, a declarat premierul interimar Ilie Bolojan, după întrevederea avută la București cu noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan.

În declarațiile comune susținute la Palatul Victoria, Bolojan i-a mulțumit omologului său pentru alegerea României ca destinație a primei vizite oficiale după preluarea mandatului.

„E un gest simbolic, care confirmă încă o dată caracterul special al relaţiei dintre România şi Republica Moldova. (...) Sprijinul României pentru Republica Moldova rămâne ferm, l-am asigurat de acest lucru. Discuţiile noastre s-au concentrat pe agenda de cooperare bilaterală. Avem proiecte în domenii precum energie, transporturi, educaţie, cultură şi mediu, precum şi acţiuni comune pe care trebuie să le ducem la bun sfârşit. Tot ceea ce facem împreună este menit să îmbunătăţească viaţa cetăţenilor noştri, să încurajeze dezvoltarea economică, investiţiile şi schimburile comerciale bilaterale şi să aducă Republica Moldova mai aproape de Uniunea Europeană", a afirmat Bolojan.

Integrarea europeană, principalul proiect comun

Premierul interimar a subliniat că cel mai important obiectiv strategic comun al celor două state rămâne aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

„România va continua să fie principalul susţinător al Republicii Moldova la nivelul Uniunii Europene, punând la dispoziţie experienţa acumulată ca stat membru şi acordând un sprijin politico-diplomatic. Republica Moldova a înregistrat deja performanţe foarte bune în acest proces, odată cu începerea negocierilor de aderare pentru clusterele 1 - Valori fundamentale şi 6 - Relaţii externe. Sperăm că, până la sfârşitul acestui an, la nivelul Uniunii Europene, să fie luate deciziile politice necesare pentru deschiderea negocierilor privind celelalte patru clustere", a transmis Ilie Bolojan.

Proiecte energetice și noi interconectări

Potrivit șefului Executivului, discuțiile au vizat și proiectele comune din domeniul energetic, în contextul provocărilor regionale actuale.

„Avem atât o criză în domeniul energiei electrice, dar şi una în domeniul combustibililor. Am discutat despre realizarea a două noi linii de interconectare de 400 kilowolţi, Suceava-Bălţi şi Gutinaş-Străşeni. Guvernul României a aprobat în primăvară hotărârea privind declararea părţii de pe teritoriul României ca proiect de importanţă naţională privind reţeaua electrică de transport", a precizat Ilie Bolojan.

Podul de la Ungheni și conexiunea cu autostrada A8

Un alt subiect abordat a fost dezvoltarea infrastructurii de transport dintre cele două state. Premierul interimar a anunțat că lucrările la podul de la Ungheni ar urma să fie finalizate până la sfârșitul acestui an.

„Lucrările vor fi finalizate până la sfârşitul acestui an. În acest sens, salutăm semnarea la 2 iulie anul acesta a acordului bilateral pentru conexiunea de la Ungheni, un pas înainte necesar pentru finalizarea proiectului. După cum ştiţi, România a obţinut o finanţare importantă prin Programul SAFE pentru a conecta acest pod la autostrada A 8, iar ca parte a proiectului vor exista lucrări de infrastructură şi în Republica Moldova, inclusiv primul segment de autostradă la standarde europene", a mai explicat Ilie Bolojan.

În privința transportului feroviar, acesta a evidențiat reluarea circulației pe ruta Fălciu-Cantemir.

„În aprilie a avut loc testarea liniei Fălciu-Cantemir şi, după cum ştiţi, traficul pe această linie a fost sistat complet în ultimii 17 ani. Prin redeschiderea acestei conexiuni, România şi Republica Moldova recuperează un punct important de trecere a frontierei feroviare", a menţionat Bolojan.

Mesaj privind securitatea regională și războiul din Ucraina

Discuțiile dintre cei doi oficiali au vizat și situația de securitate din regiune, marcată de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

„Avem o evaluare comună asupra acţiunilor ostile ale Federaţiei Ruse şi cu privire la efectele acestora asupra statelor vecine. Menţionez, printre altele, încălcările repetate ale spaţiului aerian al României în ultima perioadă. Situaţii similare au fost înregistrate şi în Republica Moldova. Condamnăm ferm continuarea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi orice acţiuni de încălcare a spaţiului aerian sau maritim al statelor noastre", a mai transmis Ilie Bolojan.

Vasile Tofan, validat în funcția de premier. Parlamentul Republicii Moldova a învestit noul Guvern

De asemenea, premierul interimar a reafirmat sprijinul României pentru abordarea promovată de autoritățile de la Chișinău în ceea ce privește regiunea transnistreană.

„Am discutat, de asemenea, despre situaţia din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Apreciem şi susţinem pe deplin abordarea pragmatică promovată de autorităţile de la Chişinău în ceea ce priveşte procesul de reintegrare", a spus Ilie Bolojan.

La final, acesta l-a felicitat pe Vasile Tofan pentru preluarea funcției de prim-ministru al Republicii Moldova.

„Responsabilitate pe care, aşa cum ştiţi, nu e uşor să o ducă niciun premier, nici în România, nici în Republica Moldova", a adăugat Bolojan.

Știrea inițială

La ora 11, șeful Guvernului de la Chișinău a fost primit de președintele Nicușor Dan, la Cotroceni.

Președintele Nicușor Dan a reafirmat sprijinul constant și multidimensional pe care România îl acordă Republicii Moldova, atât în parcursul integrării europene, cât și în plan bilateral, la toate nivelurile, inclusiv în privința întăririi rezilienței și a securității. În acest context, un punct central al discuțiilor l-a reprezentat situația de securitate complexă din regiune, generată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și de consecințele acestuia asupra statelor din vecinătate, a transmis Administrația Prezidențială.

Vasile Tofan și Nicișor Dan. FOTO Facebook Nicușor Dan
Vasile Tofan și Nicișor Dan. FOTO Facebook Nicușor Dan

Cei doi oficiali au discutat și despre stadiul proiectelor bilaterale și despre modalitățile de accelerare a acestora, în special în domeniile transporturilor și energiei, esențiale pentru o mai bună interconectare a celor două maluri ale Prutului.

În acest sens, Nicușor Dan și  Vasile Tofan au salutat semnarea recentă a Acordului pentru construirea noului pod de la Ungheni care va face parte din viitoarea conexiune cu autostrada A8, precum și a contractului pentru lucrările la tronsonul 4 al acesteia din urmă.

Președintele României a reiterat, în încheierea întrevederii, susținerea fermă a țării noastre pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și a salutat deschiderea primelor clustere de negociere. La rândul său, Prim-ministrul Vasile Tofan a exprimat recunoștință pentru sprijinul constant și necondiționat oferit de România.

Întîlnirea de la Cotroceni. FOTO Facebook Nicușor Dan
Întîlnirea de la Cotroceni. FOTO Facebook Nicușor Dan

„M-am bucurat să îl primesc astăzi la Palatul Cotroceni pe noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, cu ocazia primei sale vizite externe de la preluarea mandatului.

Am reafirmat caracterul privilegiat al relației dintre România și Republica Moldova și angajamentul nostru de a continua dezvoltarea proiectelor comune, în special în domeniile economic, energie și transporturi. Aceste proiecte contribuie la consolidarea rezilienței și prosperității ambelor state și a întregii regiuni.

De asemenea, am reconfirmat sprijinul ferm și consecvent al României pentru parcursul european al Republicii Moldova și am salutat deschiderea primelor clustere de negociere”, a transmis Nicușor Dan într-o postare pe Facebook

De la Cotroceni, prim-ministrului moldovean a mers la Palatul Victoria, unde, la ora 12.00, a fost primit premierul interimar al României, Ilie Bolojan.

Pe agenda de discuțiilor se află stadiul și modalitățile de accelerare a proiectelor bilaterale, cu accent pe cele din domeniul transporturilor și energiei,  menite să contribuie la asigurarea unei inteconectări sporite între cele două maluri ale Prutului și să răspundă provocărilor actuale.  

Ilie Bolojan l-a felicitat pe noul premier al Republicii Moldova, Vasile Tofan

„Cei doi înalți oficiali vor aborda și aspectele legate de situația de securitate din regiune, pe fondul continuării războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, precum și consecințele acestui război în plan securitar și economic.Prim-ministrul Ilie Bolojan va reitera sprijinul ferm al României pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și va discuta aspectele concrete de asistență și coordonare diplomatică și sectorială pentru avansarea acestui proces”, a transmis Guvernul României.

Vasile Tofan a fost primit de Ilie Bolojan. FOTO captură video FB Gov.ro
Vasile Tofan a fost primit de Ilie Bolojan. FOTO captură video FB Gov.ro

România a fost prima destinație externă evocată de Vasile Tofan imediat după instalarea noului Cabinet de la Chișinău.

Acesta a subliniat atunci importanța parteneriatului strategic dintre cele două state și și-a exprimat dorința ca Bucureștiul să fie prima capitală vizitată în calitate de prim-ministru.

„Avem un parteneriat strategic cu România, eu mi-aș dori să fie România. Înțeleg că situația politică din România este un pic mai complicată decât la noi. Dacă mă întrebați unde vreau să merg în prima vizită, e România și cred că cea de-a doua vizită importantă este la Bruxelles”, declara premierul moldovean în urmă cu o săptămână.

image

Vasile Tofan a fost învestit în funcția de premier la 21 iulie, după ce Parlamentul Republicii Moldova i-a acordat votul de încredere cu sprijinul a 53 de deputați. El l-a succedat pe Alexandru Munteanu, care și-a anunțat demisia pe 3 iulie, motivând că nu mai poate continua mandatul „în acord cu principiile și convingerile” sale.

În vârstă de 44 de ani, Vasile Tofan provine din mediul de afaceri și a fost desemnat pentru funcția de prim-ministru de președinta Maia Sandu.




Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite