VIDEO Ora de religie. Societatea civilă reacţionează la presiunile BOR: „De ce e Biserica atât de disperată?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părinţii au termen până în 6 martie să îşi înscrie copiii la ora de religie FOTO Adevărul
Părinţii au termen până în 6 martie să îşi înscrie copiii la ora de religie FOTO Adevărul

Tot mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile reacţionează la modul în care Biserica Ortodoxă Română (BOR) a tratat decizia Curţii Constituţionale prin care a fost schimbată modalitatea în care se optează pentru ora de Religie. După ce Consiliul Naţional al Elevilor a condamnat atitudinea nedemocratică a Bisericii, a venit rândul Asociaţiei Secular-Umaniste să se întrebe: „De ce este Biserica atât de disperată?”.

Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) şi-a făcut publică poziţia cu privire la atitudinea BOR faţă de schimbarea modului în care se optează pentru ora de Religie, în urma unei decizii a Curţii Constituţionale, din noiembrie 2014.

„De ce e Biserica atât de disperată? Oare pentru că e pusă în faţa unei opţiuni reale a părinţilor? Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe ignoră voinţa părinţilor şi a copiilor şi nu respectă decizia Curţii Constituţionale. Şi fac asta având în minte doar interesul preoţilor şi profesorilor de religie, nicidecum al părinţilor sau copiilor. Facem un apel către toate autorităţile competente să nu cedeze la presiunile BOR şi se asigure că decizia Curţii Constituţionale privind religia în şcoli va fi aplicată corect” a declarat Toma Pătraşcu, preşedintele ASUR. 

Reacţia vine în urma iniţiativei Consiliului Naţional al Audiovizualului, care a recomandat televiziunilor să difuzeze trei spoturi de promovare a orei de Religie în şcoli.

„CNA şi-a încălcat atribuţiile, recomandând televiziunilor să difuzele nu o campania de informare, cum era normal, ci clipuri dintr-o campanie publicitară realizată de Biserica Ortodoxă în interesul propriu. Decizia CNA vine într-un context foarte tensionat, când părinţi şi elevi din întreaga ţară reclamă abuzuri din partea profesorilor, care încearcă prin ameninţări şi alte metode coercitive să îi determine să se înscrie la orele de religie”, remarcă reprezentanţii ASUR.

Societatea civilă este scandalizată

Şi Consiliul Naţional al Elevilor, unica structură reprezentativă a elevilor la nivel naţional, care menţine o poziţie neutră faţă de rolul materiei Religie în şcoli, atrage totuşi atenţia asupra importanţei primordiale a respectării deciziei Curţii Constituţionale, cu privire la desfăşurarea cursurilor de religie în unităţile de învăţământ preuniversitar, de către toţi actorii sistemului de învăţământ din România.

„Consiliul Naţional al Elevilor susţine respectarea libertăţii de consţiintă, încurajează elevii şi părinţii să aleagă în deplinătatea discernământului şi să nu cedeze în faţa presiunilor unor terţe persoane”, au declarat reprezentanţii organizaţiei. 

BOR şi-a făcut campanie publicitară cu vedete

Biserica Ortodoxă face un pas mare către online şi apelează la vedete de toate vârstele pentru a-i convinge pe părinţi să semneze cererea pentru ora de religie. Mesajele sunt prezentate fie de Asociaţii apărute peste noapte, fie de artişti sau oameni din media. Lupta se duce pe toate fronturile pentru că mai sunt doar două zile până când părinţii trebuie să-şi dea acordul.

Clipurile video nu au mai mult de două minute şi sunt filmate profesional. De la efectele vizuale până la încadrare şi mişcările camerei totul este făcut să pară natural şi să exprime emoţie. Oamenii vorbesc din inimă, îşi aduc aminte de copilărie şi de cât de mult i-a ajutat până acum biserica. Vorbesc despre valori, frumos, neam românesc, despre comunismul care a alungat bisericile şi preoţii şi despre democraţia prost înţeleasă.

Toate clipurile se termină cu un sunet de ceas care numără secundele şi mesajul "Înscrie-ţi acum copilul la ora de religie!", scris cu majuscule, în litere roşii. Fiecare video este făcut de Trinitas TV, televiziunea Patriarhiei Române. 

Biserica Ortodoxă face apel la amintirile despre comunism

Vedetele care susţin predarea religiei în şcoli

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite