Târgul RIUF revine la Bucureşti, în luna octombrie, cu peste 90 de universităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai mare târg de universităţi din România, RIUF, revine la Bucureşti în perioada 1-2 octombrie, la Sala Palatului. Peste 90 de universităţi îşi vor prezenta oferta educaţională, dintre care peste 20 aflate în top 100 mondial.

Peste 90 de universităţi îşi vor prezenta în perioada 1-2 octombrie la Sala Palatului ofertele educaţionale, anunţă organizatorii. Printre acestea, se numără peste 20 de universităţi aflate în top 100 mondial, 40 de universităţi din Marea Britanie, 15 universităţi din Olanda. Mai mult decât atât, la Sala Palatului va veni şi o delegaţie a Australiei. 

În cadrul RIUF va fi organizată şi prima conferinta de dezvoltare personală şi profesională pentru liceeni şi studenţi. 

„Evenimentul va avea sesiuni de discuţii, ateliere practice şi prezentările programelor de studii a peste 25 de universitati expozante la RIUF. Printre cei care au confirmat prezenţa la RIUF se numără şi Monica Jitariuc (The Practice), Sorin Psatta (Universitatea Bucureşti), Sebastian Olar (Untold Festival)”, arată un comunicat al organizatorilor.

Târgul va continua la Iaşi, pe 4 octombrie, şi Timişoara, pe 6 octombrie. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite