Start la înscrierile pentru creșe și grădinițe 2025-2026. Ghid esențial pentru părinți
0Începând cu 19 mai 2025, părinții pot reînscrie copiii la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2025-2026. Prima etapă de înscriere pentru copiii noi va începe pe 26 mai și va dura până pe 13 iunie 2025. A doua etapă se va desfășura între 16 iunie și 7 iulie 2025.

În perioada 19 - 23 mai 2025 vor fi reînscriși copiii care au frecventat unitatea de învățământ în anul școlar curent și care urmează să o frecventeze și în anul școlar următor, ca urmare a exprimării acestei opțiuni de către părinții.
Calendarul înscrierilor la grădiniță în 2025
Înscrierile se desfășoară în patru etape:
- 19–23 mai 2025: Reînscrierea copiilor care frecventează deja grădinița Cererile se depun direct la unitatea de învățământ. Pe 23 mai, ora 14:00, se afișează listele cu locurile rămase libere.
- Cererile se depun direct la unitatea de învățământ.
- Pe 23 mai, ora 14:00, se afișează listele cu locurile rămase libere.
- 26 mai – 13 iunie 2025: Prima etapă de înscriere pentru copiii nou-veniți Cererile se pot depune pentru maximum trei unități de învățământ. Se procesează în trei faze, în funcție de opțiunea exprimată (prima, a doua, a treia).
- Cererile se pot depune pentru maximum trei unități de învățământ.
- Se procesează în trei faze, în funcție de opțiunea exprimată (prima, a doua, a treia).
- 16 iunie – 7 iulie 2025: Etapa a doua de înscriere, pe locurile rămase libere Părinții pot depune noi cereri, respectând aceeași procedură de selecție.
- Părinții pot depune noi cereri, respectând aceeași procedură de selecție.
- 18 – 28 august 2025: Etapa de ajustări Dedicată copiilor care nu au fost înscriși în etapele anterioare. Se gestionează la nivelul inspectoratelor școlare județene.
- Dedicată copiilor care nu au fost înscriși în etapele anterioare.
- Se gestionează la nivelul inspectoratelor școlare județene.
- 29 august și 5 septembrie 2025: Afișarea listelor finale cu copiii admiși
Ce conține dosarul pentru înscrierea copilului la grădiniță
Pentru o înscriere corectă, părinții trebuie să pregătească un dosar care include atât documente standard, cât și, dacă este cazul, documente suplimentare pentru criterii specifice.
Dosarul conține:
- Cerere-tip completată, în care se pot trece până la 3 opțiuni
- Copie după certificatul de naștere al copilului
- Copii ale cărților de identitate ale părinților/reprezentantului legal
- Adeverință de angajat pentru fiecare părinte sau dovada concediului de creștere copil
- Alte documente care atestă îndeplinirea unor criterii specifice stabilite de grădiniță
Actele necesare pentru înscrierea la grădiniță
În plus față de dosarul inițial, înainte de începerea anului școlar, părinții vor trebui să prezinte și:
- Adeverință medicală de la medicul de familie, care să ateste starea de sănătate a copilului
- Aviz epidemiologic și dovada vaccinărilor, eliberate cu cel mult 5 zile înainte de începerea activității în grădiniță
În cazul părinților divorțați:
- Hotărârea judecătorească privind custodia copilului
- Declarație pe propria răspundere privind domiciliul copilului, dacă este necesar
Pentru informații actualizate și cererea-tip de înscriere, părinții sunt sfătuiți să consulte site-ul Ministerului Educației sau să contacteze unitatea de învățământ dorită.