Nepăsarea părinților naște monștri. Avertisment: Bullying-ul la grădiniță este tot mai răspândit
0Potrivit un studiu Salvați Copiii, din aproximativ 600 de educatori, peste 85% au spus că în clasele lor sunt copii care au fost supuși insultelor sau comportamentului agresiv. Tot în cadrul aceluiași sondaj, peste 50% dintre cadrele didactice au afirmat că în clasa lor există copii care nu au un partener de joacă. Mai mult, se pare că fenomenul de bullying cu care se confruntă elevii ia o din ce în ce mai mare amploare încă din primii ani de grădiniță.
Studiul arată că părinții sunt principalii responsabili pentru comportamentul agresiv al celor mici în societate. „Putem vorbi de anumite comportamente pe care le preiau de la adulții din jur, pentru că știm foarte bine că la vârsta aceasta copiii învață prin imitație. Desigur, putem vorbi și de o tentativă a copiilor de a testa limite. Sunt la vârsta la care testează limite, testează până unde pot merge cu un comportament. Mușcatul este o formă de socializare, de relaționare frecvent întâlnită în rândul copiilor de gradiniță", explică Mariana Moraru, formator Salvați Copiii.
Același lucru îl subliniază și psihologul Radu Leca. Potrivit acestuia, bullying-ul și izolarea au aceeași sursă: se numește acasă. „Bullying-ul și izolarea vin de acasă prin neimplicarea părinților și apariția bonei, prin izolarea totală de realitate a copiilor care sunt uitați în fața telefoanelor mobile sau a tabletelor. Prin aceste elemente, ce par cumva firești pentru anul 2024, atât bullying-ul cât și izolarea se manifestă acolo unde părinții nu se așteaptă sub nicio formă, adică la grădinită”, explică psihologul.
Cazul lui Bogdănel. „Copilul lăsat la grădiniță nu plânge după părinți. El vrea doar acasă”
Relația dintre părinți și copii suferă, în multe cazuri, o scindare, continuă specialistul, care trage un mare semnal de alarmă. „Există o tendință care se conturează de ceva vreme: copilul mic, cel care plânge când este lăsat la grădiniță, plânge nu neapărat după mama sau tata ci, mai degrabă, pentru că vrea acasă. Nu la părinți, ci acasă. Iar asta ar trebui să ne dea serios de gândit. Pentru că ne aflăm în fața unui copil neglijat”. Psihologul dă exemplu cazul lui Bogdănel, un copil de patru ani pe care părinții l-au dus la psihoterapie. „Copilul și-a luat în ghiozdănelul de grădiniță lesa cu ținte a câinelui de acasă. Pe care a încercat s-o poarte în jurul gâtului. Educatoarea s-a speriat, a chemat părinții, au luat copilul deoparte și l-au întrebat de ce a recurs la un astfel de gest. Cel mic a răspuns că vrea să fie ca Azorel. De ce? Pentru că el stă doar acasă. Imaginați-vă câtă suferință a putut aduna în sufletul său acest copilaș neglijat de părinți. Este o poveste tulburătoare, care îngenunchează pe oricine. Însă trebuie spusă, căci iată ce înseamnă să nu fii lângă copilul tău. Iată ce naște lipsa părinților din universul celui mic”.
Ce face un copil neglijat? Se răzbună, spune psihologul, recurge la diverse comportamente pentru a atrage atenția, pentru a fi băgat în seamă. Și se manifestă agresiv, însă această furie este îndreptată către colegii săi: lovește, zgârie, ciupește, împunge, trage de păr, scuipă. Sau, mai grav, sunt copii care își exprimă această suferință printr-un comportament deviant.
Mai multe feluri de bullying, aceeași dramă
Psihologul consideră că un copil capabil de bullying la vârste atât de fragede pe de-o parte poate imita niște comportamente pe care le vede în familie, pe de altă parte poate încearca să-i controleze pe cei mai slabi decât el, așa cum el este controlat de părinți. „Sunt situații când bullying-ul nu se manifestă printr-o agresiune fizică. Poate fi o agresiune verbală: uite grasul, uite prostu, uite urâtul. Dar, de cele mai multe ori el aude aceste cuvinte în emdiul din care provine, în familie. Și de aici trebuie să plece educația”. Dar, continuă psihologul, este foarte greu să corectezi copii ai căror părinți ei înșiși sunt agresivi, violenți. „Și înainte de a-și trimite odraslele șa psiholog ei înșiși ar trebui să facă terapie, ca să-și dea seama unde au greșit”.
Bullying-ul este de mai multe feluri, îmbracă mai multe forme, explică specialistul, și ar trebui luate toate în considerare. Căci, de multe ori, vorbele dor mai mult decât un gest. „Avem bullying exprimat prin agresiune fizică, atunci când fapta se petrece departe de ochii celor din jur, bullying cu agresiune fizică, atunci când victima este poziționată în mijlocul mulțimii, este umilită în fața colegilor de clasă. Avem apoi bullying psihologic. Această formă se manifestă prin adresarea unor injurii, a unor cuvinte umilitoare, care să inspire rușine, teamă, frică de genul „Sper să mori”, „Sper să cazi”, „Sper să te lovești”. Ultima formă de bullying-ul este bullying-ul în public. Făptașul râde de victimă, o umilește și o batjocorește de față cu toată lumea. Iar la grădiniță, formele de bullying sunt mult mai crude și mai brutale decât în clasele primare sau dacă ne referim la copii de vârste mai mari”.
Bullyingul vine din familie și se rezolvă cu susținerea familiei
Radu Leca amintește un alt caz, cel al unei fetițe care a fost mușcată de mână de un coleg. Nu a știut cum să reacționeze și a râs, a spus că nu o doare și că nu-i pasă. În următoarea secundă, alți cinci colegi care asistaseră la scenă, s-au repezit la ea și au mușcat-o și ei. Motovui? „Ca să-i pese. Ca să învețe să recunoască și să accepte dominarea ”, a explicat psihologul. „În acest caz, au intervenit părinții, autoritățile..dar sunt alte situații în care mama și tata sunt prea preocupați de propriile lor vieți ca să mai aibă ochi și pentru copii. Ei nu întreabă, cei mici nu vorbesc. Mai mult, părinții la rândul lor, sunt viciați. Mulți, foarte mulți adulți nu doresc să-și facă curat în viață, sunt războinici, rebeli, consumatori de orice e rău și dornici de scandal. Românii, ca și societate, reprezintă unul din popoarele eminamente viciate din aproape toate punctele de vedere.
Pentru ca un terapeut să reușească să corecteze comportamentul unui copil agresiv, el trebuie să-i invite la terapie și pe părinți. „Neimplicarea familiei în terapie reprezintă asumarea eșecului. De aceea există psihoterapia sistemică pentru familie și cuplu. Fără psihoterapie sistemică, acești copii nu pot fi ajutați, salvați”.
În ceea ce privește consilierea psihologică la grădiniță sau la școală, această formă de terapie nu a dat până acum rezultate, mai spune Radu Leca. „Este cea mai mare încercare din partea a specialiștilor și anume de a găsi o soluție la nivel național. Sper din tot sufletul să fie o soluție reală, care chiar să funcționeze, însă până acum nu a dat roade”.
Se încarcă comentariile...
