Record de solicitări pentru bursele de studiu în România: aproape 90.000 de tineri din peste 150 de ţări. De unde vin cele mai multe cereri | adevarul.ro

Record de solicitări pentru bursele de studiu în România: aproape 90.000 de tineri din peste 150 de ţări. De unde vin cele mai multe cereri

Publicat:
0
1 live

Programul de burse al Guvernului României a atras anul acesta un număr record de candidați din toate colțurile lumii: 88.795 de tineri din peste 150 de țări au depus cereri pentru a studia în universitățile românești, deși numărul locurilor disponibile este de doar 245.

Numeroşi studenţi străini au aplicat pentru o bursă în România. FOTO: Shutterstock
Numeroşi studenţi străini au aplicat pentru o bursă în România. FOTO: Shutterstock

Numărul tinerilor care au aplicat pentru bursele de studii oferite de Guvernul României a ajuns la un nivel record. Aproape 89.000 de candidaţi din peste 150 de țări și-au depus dosarele pentru cele 245 de locuri disponibile, de aproape 19 ori mai mulți decât în urmă cu patru ani.

Informaţia a fost transmisă miercuri, 28 iulie, chiar de ministrul Interimar de Externe Oana Ţoiu, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit graficului distribui de aceasta, cele mai multe înscrieri au venit din Pakistan, Afganistan și Bangladesh, state cu populații foarte mari și cu o competiție ridicată pentru accesul la studii și la locuri de muncă bine plătite. Pentru mulți dintre tinerii din aceste țări, o bursă în România înseamnă nu doar posibilitatea de a obține o diplomă europeană, ci și acces la un sistem universitar într-un stat membru al Uniunii Europene, cu perspective profesionale mai largi.

Diferența de dezvoltare față de unele dintre statele din care provin candidații face ca astfel de programe să fie atractive pentru tineri care caută experiență internațională și șanse pe care nu le-ar avea la fel de ușor acasă.

„Un record: peste 88.000 de tineri din peste 150 de țări au aplicat anul acesta pentru o bursă de studii în România, unul dintre instrumentele de diplomație educațională ale MAE.

E un număr la care, sincer, m-am uitat de două ori. 88.795 de candidaturi, de pe cinci continente. Tineri din locuri îndepărtate au ales să-și depună dosarul ca să studieze aici, la noi.

Acum patru ani erau de peste 19 ori mai puțini.

Ce văd acești tineri în România? Dincolo de o țară care merită cunoscută, văd universități care formează ingineri, medici, juriști, oameni de IT, artiști, și o șansă de a-și construi un viitor pornind de aici. Văd, cel mai probabil, și progresul nostru din ultimii 30 de ani și, cu siguranță, apartenența la Uniunea Europeană și ceva cu care noi ne-am obișnuit deja, șansele pe care le ai aici și pornind de aici.

Anii de studenție și ai formării profesionale nu îi uită nimeni, mai ales departe de casă. Așa cum acum mă întâlnesc în fiecare țară, în elitele mediilor profesionale și politice, cu oameni care au studiat în România în trecut și acești tineri vor fi mai departe buni promotori ai României în țara lor și în mediul lor profesional.

După parcurgerea tuturor etapelor de validare interinstituțională, rezultatele finale vor ajunge la toți candidații, iar cei 245 de studenți selectați vor studia, în baza bursei Guvernului României, în centre universitare din toată țara. Peste câțiva ani, mulți dintre ei se vor întoarce acasă cu o diplomă românească și cu o legătură de-o viață cu țara noastră, iar alții vor rămâne punți între România și locurile din care au venit.

Cu aceste burse deschidem uși noi, legăm conexiuni între oameni și construim încredere în România. Iar o bursă pentru un tânăr aflat la mii de kilometri distanță e una dintre cele mai bune investiții pe care le putem face. Este o investiție modestă dar una care aduce rezultate zeci de ani de acum încolo.

Felicitări tuturor celor selectați, vă așteptăm în România!”, a scris Oana Țoiu.

După finalizarea etapelor de verificare și validare, cei 245 de candidați selectați vor primi burse pentru studii în centre universitare din mai multe orașe ale țării. Unii dintre ei ar putea reveni ulterior în statele de origine cu o diplomă obținută în România, în timp ce alții ar putea rămâne aici sau ar putea deveni legături profesionale între România și țările din care provin.

Programul de burse reprezintă pentru autoritățile române și un instrument de diplomație educațională: prin formarea unor generații de absolvenți străini în universitățile românești, țara își creează relații pe termen lung cu oameni care vor activa ulterior în domenii profesionale, academice sau administrative.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite