Radiografia unei generații la final de gimnaziu. O treime dintre copiii care au început școala în 2017 au luat sub 5 la Evaluarea Națională
0Doar 64,91% dintre copiii care au început școala în 2017 au reușit să obțină cel puţin media 5 la Evaluarea Națională 2026, arată cel mai recent raport al Organizaţiei „Salvaţi Copiii”, care a urmărit parcursul unei întregi generaţii, de la clasa pregătitoare la examenele naţionale.

După nouă ani petrecuţi în sistemul de învățământ, generația care a intrat în clasa pregătitoare în anul școlar 2017-2018 a ajuns la finalul gimnaziului cu rezultate foarte diferite de la un județ la altul, aproape 35% dintre ei nereuşind să treacă de Evaluarea Naţională.
Din cei 174.567 de copii înscriși în clasa pregătitoare în 2017, 113.316 au obținut o medie de cel puțin 5 la Evaluarea Națională 2026, ceea ce, la nivelul întregii generații, asta înseamnă un procent de 64,91%.
Diferențele dintre județe sunt însă foarte mari în ceea ce priveşte rezultatele obţinute la examenele naţionale. În timp ce în unele zone mai puțin de jumătate dintre elevi au trecut de pragul notei 5, în altele procentul depășește 80%.
Cele mai slabe rezultate, în Călăraşi
Cele mai mici rezultate raportate la întreaga generație apar în județul Călărași. Dintre copiii care au început școala în acest județ în 2017, doar 43,06%, adică mai puţin de jumătate dintre ei, au obținut o medie de cel puțin 5 la Evaluarea Națională 2026.
În Teleorman, procentul este de 50,73%, iar în Caraș-Severin ajunge la 51,14%.
La polul opus se află municipiul București, unde 84,06% dintre copiii care au început școala în urmă cu nouă ani au reușit să obțină media 5 la examenul de final de gimnaziu. În județul Cluj, procentul este de 77,38%.
Diferența dintre Călărași și București ajunge astfel la peste 40 de puncte procentuale, potrivit raportului Organizaţiei Salvaţi Copiii.
Mai puțin de 50% au obținut medii peste 7
Dintre elevii care au participat la toate probele Evaluării Naționale 2026, 48,47% au obținut medii peste 7.
În acest context, Salvați Copiii România atrage atenția că rezultatele obținute la examen sunt influențate de condițiile în care copiii au parcurs anii de școală, de resursele disponibile în unitățile de învățământ, de situația familiilor și de accesul la sprijin educațional.
Mii de copii, „pierduţi pe drum” înainte de Evaluarea Națională
Nu toți copiii care au început școala în 2017 au ajuns să susțină examenul de final de gimnaziu, mai semnalează Salvaţi Copiii, precizând că între numărul elevilor înscriși în clasa pregătitoare și cel al copiilor care au început clasa a VIII-a în toamna anului 2025 există o diferență de 6.851 de elevi, ceea ce reprezintă 3,92% din această generație.
Cele mai mari scăderi până la începutul ultimului an de gimnaziu au fost înregistrate în Covasna (15,16%), Mureș (12,7%) și Ialomița (11,99%).
Un număr și mai mare de elevi nu a mai ajuns să susțină Evaluarea Națională, pentru că, între începutul clasei a VIII-a și înscrierea la examen, alţi 19.448 de copii, adică 11,14%, au dispărut din sistem.
Cele mai mari procente pentru acest indicator apar în Călărași (22,57%), Giurgiu (21,02%) și Brăila (17,9%).
Dintre elevii înscriși la Evaluarea Națională, 5.017 copii, reprezentând 2,87% din generație, nu s-au prezentat la una sau mai multe probe.
„O concluzie majoră este aceea că factori care influențează puternic accesul la educație și rezultatele școlare continuă să rămână nedocumentați în contextul Evaluării Naționale: statutul socioeconomic al familiei, dizabilitatea sau nevoile educaționale speciale, impactul predării simultane, resursele școlii urmate etc. Rezultatele de anul acesta confirmă că problemele sistemului de învățământ nu se limitează la performanța de la examen, ci țin de parcursul întreg al unei generații și de inegalitățile dintre județe”, spune Gabriela Alexandrescu, președinte Executiv Salvați Copiii România.























































