Pricopie: „Pentru 2014-2020 vor fi granturi de la grădiniţă până la facultate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Pricopie promite after school din fonduri europene     FOTO: Eduard Enea/Adevărul
Ministrul Pricopie promite after school din fonduri europene     FOTO: Eduard Enea/Adevărul

în perioada 2014-2020 vor exista proiecte finanţate din fonduri europene pentru sistemul de învăţământ pornind de la grădiniţă şi până la facultate, a declarat ministrul educaţiei, Remus Pricopie.

Ministrul a vorbit despre proiecte care fac pregătire sub formă de after school din mai multe judeţe, dar şi proiecte de pregătire pentru Evaluarea Naţională şi pentru Bacalaureat. 

Ministrul a spus că fondurile structurale vor fi direcţionate acolo unde este nevoie şi că Ministerul va da drumul acestor proiecte într-un timp foarte scurt, cu atât mai mult cu cât banii există de şapte ani. 

„Pe 2014-2020 vor fi granturi de la grădiniţă până la facultate. Granturile vor fi concepute în aşa fel încât în primul rând să investeşti în două zone: resursa umană, adică profesori, cu posibilitatea ca până la 80% din banii alocaţi să meargă către aceştia, fac ore suplimentare, îi plăteşti. Cei care doresc să rămână la şcoală, să îşi facă temele, profesorii respectivi care vor să câştige un ban în plus şi să aibă o performanţă cu elevii să fie şi recompensaţi pentru acest lucru", a explicat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, potrivit Agerpres.

El a susţinut că sumele destinate elevilor în proiectul "Bani de liceu" vor fi mărite, întrucât acest lucru nu s-a mai făcut de aproximativ 10 ani.

"Cred că după 10 ani este momentul să vedem dacă suma respectivă este suficientă pentru ca un elev din mediul rural să meargă şi să acopere cât de cât unele costuri de şcolarizare? Vom investi şi în această zonă, vom creşte sumele respective folosind fonduri structurale", a mai spus Pricopie.

Potrivit acestuia, profesorii vor primi bani pentru dezvoltarea personală.

"Am avut cândva un instrument - 100 de euro pentru profesori, pentru achiziţionarea de cărţi. Acest lucru a fost scos odată cu criza. Nu îmi propun să reintroduc instrumentul în aceeaşi formulă, ci într-una mult mai flexibilă. Un profesor, mai ales tinerii profesori au nevoie de un buget pentru dezvoltarea lor profesională, fie că îşi cumpără cărţi, fie că se duc şi participă la diferite conferinţe sau diferite cursuri. Şi această componentă trebuie urmărită", a spus ministrul.


Ministrul Educaţiei promite manuale noi şi în format digital din 15 septembrie, pentru elevii claselor I şi a II-a

Remus Pricopie: „Dacă aş putea, mâine aş introduce obligativitatea admiterii la liceu cu minim media 5”

Lista grădiniţelor din Capitală cu program de vară. 11 grădiniţe sunt disponibile în judeţul Vaslui

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite