Ora de Religie bagă părinţii în şedinţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Mediafax
FOTO: Mediafax

Decizia mai marilor de la Ministerul Educaţiei de a le cere părinţilor încă din semestrul acesta să completeze până pe 6 martie cereri-tip pentru ca elevii să participe la ora de Religie a băgat ieri profesorii din toate şcolile din ţară în consilii de administraţie.

După discuţii îndelungi cei mai mulţi dintre dascăli au stabilit că soluţia cea mai bună pentru ca părinţii să afle despre noile modificări în ceea ce priveşte această materie este să organizeze şedinţe cu aceştia în care să explice cum se va desfăşura de acum încolo ora de Religie.

Aşa se va proceda şi la Colegiul Naţional Bilingv "George Coşbuc" din Capitală. „Am hotărât ca în perioada imediat următoare să organizăm la toate clasele, şedinţe cu părinţii, unde diriginţii le vor prezenta noua situaţie", a declarat pentru "Adevărul" directorul-adjunct Horia Pătraşcu. Însă la Colegiul Naţional "Sf. Sava", care faţă de Coşbuc are doar ciclul de învăţământ liceal, nu şi pe cel gimnazial, nu se vor organiza şedinţe. "Le vom da direct cererile să le completeze, dacă vor", a explicat directorul-adjunct Adrian Troie.

Unde va fi plasată Religia în orar, o enigmă

O altă problemă ridicată de societatea civilă în urma deciziei Curţii Constituţionale prin care s-a decis ca elevii să participe la ora de Religie doar după ce formulează o cerere în acest sens a fost plasarea cursului în orar. Astfel, reprezentanţii societăţii civile au propus ca această oră să fie pusă la începutul sau la sfârşitul orarului. Directorii de şcoli susţin însă că aici ar putea fi probleme de organizare. "Nu prea ai cum să pui toate orele de Religie la începutul sau la sfârşitul programului din câte am înţeles. În principal, programul începe şi se termină cam la aceeaşi oră la toate clasele", a explicat Pătraşcu.

Şi directoarea-adjunctă de la Şcoala Gimnazială "Jose Marti" din Capitală, Valentina Gavrilă, spune că este dificil de aplicat această solicitare tocmai pentru că s-ar suprapune cursurile.

Ce vor face profesorii

Pentru că se aşteaptă la un număr destul de mare de elevi care vor refuza să mai participe la ora de Religie, managerii şcolilor îşi fac probleme şi pentru viitorul profesorilor care până acum au predat această materie. Inspectorul şcolar general de la Cluj, Claudiu Cuibus, spune că dacă vor rămâne clase cu efective mai mici la acestă materie, atunci ar fi o problemă administrativă în sistem destul de greu de rezolvat, „fiindcă nu poţi da afară un profesor titular în mijlocul anului”.

Dar profesorul de Religie Cristian Alexa, de la Colegiul "George Coşbuc", nu îşi face probleme că îşi va piarde locul de muncă, în cazul în care nu va mai avea  normă întreagă după 6 martie. "Am făcut studii postuniversitare de informatică, am de gând să mă înscriu şi la Facultatea de Istorie. Nu cred că voi rămâne fără un loc de muncă nici eu şi nici alţi profesori de Religie", este de părere Alexa.

Ce religii se predau în România

Teoretic, toate cultele recunoscute de stat pot fi predate la ora de Religie, în sistemul de învăţământ, însă de cele mai multe ori nu sunt destui elevi ca să se organizeze clase unde se predă un alt tip de religie decât ortodoxismul. Elevii de altă confesiune care nu au în şcoală oră de Religie unde se predă varianta confesională a credinţei lor, au doar două posibilităţi: pot opta să nu urmeze deloc ora de Religie sau să o urmeze pe cea de creştinism ortodox. "În majoritatea şcolilor se predă ortodoxism, dar avem şi ore de Religie pentru elevii greco-catolici, romano-catolici, reformaţi, adventişti, baptişti", a exemplificat inspectorul Claudiu Cuibus de la Cluj.

Decizia CCR

Regula de participare la ora de Religie s-a schimbat în urma deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR) din 12 noiembrie când s-a hotărât că este neconstituţional ca elevii să depună cerere de retargere de la acest curs. Victoria în instanţă îi aparţine profesorului Emil Moise, care a acţionat Ministerul Educaţiei în justiţie după ce, în 2009, fata lui a hotărât că nu mai vrea să urmeze acest curs şi a fost obligată să facă solicitare de retragere de la oră. Moise a considerat că nu este normal să facă o cerere de retragere şi că logic ar fi ca elevii să depună cerere de participare la Religie, dacă vor.
 


DEZBATERE Ministrul Educaţiei susţine Patriarhia în cruciada pentru ora de Religie

ORA DE RELIGIE Ministerul Educaţiei s-a răzgândit: Copiii trebuie să depună cerere de participare la Religie până pe 6 martie

Ministrul Educaţiei susţine propunerea Patriarhiei ca elevii să depună cerere de participare la ora de Religie, valabilă pe un întreg ciclu de învăţământ

Patriarhia: Şcoala trebuie să respecte toate condiţiile pentru desfăşurarea orei de Religie

EXCLUSIV Tertipul prin care BOR încearcă să menţină religia obligatorie în şcoli

Profesorul care a desfiinţat impunerea mascată a Religiei în şcoli ameninţă Ministerul Educaţiei cu plângere penală

Povestea profesorului care a învins binomul Stat-BOR şi a anulat metodele de impunere a Religiei în şcoli

Şcoala fără religie. Efectele deciziei Curţii Constituţionale

Patriarhia: Profesorii de religie şi părinţii trebuie să sesizeze cazurile în care se încearcă descurajarea participării elevilor la ora de Religie

Curtea Constituţională schimbă regula orei de Religie în şcoli: părinţii trebuie să depună cerere pentru ca elevii să participe la această materie

Patriarhia se zbate să păstreze Religia obligatorie în şcoli

VIDEO Adevărul Live. Dispută între Remus Cernea şi preoţi pe statutul orei de Religie în şcoli: e sau nu obligatorie?

Profesorul care a desfiinţat obligativitatea Religiei insistă ca decizia CCR să fie aplicată imediat

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite