Ministrul Costoiu: „Finanţarea universităţilor s-a stabilit în biroul ministrului, fără consultare”
0
Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, a declarat, vineri, la Alba Iulia, că universităţile nu vor fi finanţate în baza unei clasificări făcute "în biroul ministrului", ci „pe criterii de calitate extrem de clar cuantificate”.
"Principiile sunt extrem de simple, şi anume nu ne ascundem după o clasificare făcută în biroul ministrului, ci pe criterii de calitate extrem de clar cuantificate, astfel încât să nu existe niciun fel de discuţie ulterior de ce o universitate sau alta are un anumit nivel de finanţare. Toată lumea să ştie, la aceeaşi masă, care sunt criteriile şi să putem vedea în orice clipă dacă o universitate sau alta îndeplineşte anumite criterii, are anumite punctaje legate de activitatea ştiinţifică, de publicaţii, de contracte de cercetare aplicată sau fundamentală, de implicarea în zona regională, cum se implică universitatea în regiune, răspunde solicitărilor angajatorilor etc. Sunt foarte multe criterii, e un volum mare", a declarat Mihnea Costoiu, într-o conferinţă de presă, desfăşurată după o întâlnire cu rectorii universităţilor publice, scrie Mediafax.
Întrebat dacă ministerul a ajuns la o înţelegere cu rectorii în privinţa metodologiilor de finanţare din perioada 2014-2020, Mihnea Costoiu a răspuns că încă nu, însă lucrurile sunt foarte aproape de a fi rezolvate, existând doar "diferenţe foarte mici, de nuanţă".
"Încă nu am ajuns la un numitor comun cu toată lumea, însă suntem foarte aproape pentru a ajunge. Există diferenţe foarte mici, de nuanţă. Diferenţa între ceea ce facem noi şi ceea ce a făcut fostul ministru Funeriu este esenţială. Finanţarea universităţilor s-a stabilit în biroul ministrului, fără consultarea universităţilor, a sindicatelor, studenţilor, consiliilor de specialitate din minister. Ceea ce facem noi este că noi consultăm actori importanţi din sistem. După discuţiile cu rectorii urmează cele cu angajatorii - companii, IMM-uri, multinaţionale -, discuţii cu studenţii şi cu sindicatele", a mai spus Costoiu.
Ministrul Delegat pentru Învăţământ Superior şi Cercetare Mihnea Costoiu s-a întâlnit, vineri, la Alba Iulia cu peste 40 de rectori şi prorectori, membri ai Consiliului Naţional al Rectorilor. Întâlnirea a fost organizată în cadrul unor evenimente academice găzduite în această perioadă de Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia.
Prezent vineri la Alba Iulia, ministrul delegat Mihnea Costoiu s-a declarat nemulţumit de rezultatele elevilor la simulările examenelor naţionale. Ministrul a precizat că, în următoarea perioadă, vor fi luate măsuri pentru îmbunătăţirea pregătirii elevilor, iar dintre acestea nu este exclusă posibilitatea de reducere a gradului de dificultate a subiectelor.