Analiză Locuri de muncă fără diploma de bacalaureat. Ce meserii și salarii pot avea cei care nu au promovat examenul
0În 2025, mai bine de 18.000 de elevi nu au reușit să promoveze examenul de Bacalaureat nici după sesiunea de toamnă, potrivit datelor Ministerului Educației. Mulți dintre aceștia sunt nevoiți să acceadă rapid pe piața muncii, acolo unde însă diploma de Bacalaureat poate face diferența.

Ce meserii pot avea absolvenții de liceu care nu au promovat examenul? O analiză realizată de Adevărul, pe baza datelor oferite în exclusivitate de Ana Călugăru, coordonator comunicare Ejobs România, arată că opțiunile de angajare există, dar sunt mai restrânse și mai greu accesibile.
Job-urile entry-level și diferența față de muncitorii necalificați
Datele statistice arată că, de la începutul verii și până în prezent, numărul total de job-uri, postate de angajatori pe platforma Ejobs, este de aproximativ 60.000. Dintre acestea, un procent de până la 70% este reprezentat de acele locuri de muncă, destinate segmentului „entry level” (nivel începător).
Aceste poziții includ atât tineri care nu și-au finalizat studiile, cât și adulți de 35–45 de ani care sunt dispuși să accepte joburi de bază pentru stabilitate. Printre cele mai căutate poziții entry-level se numără: lucrător comercial, operator call-center, curier.
„Este important de menționat faptul că dacă ne referim doar la cei care nu au nici măcar diploma de Bacalaureat, cercul se restrânge destul de mult, pentru că inclusiv pentru multe dintre aceste poziții entry-level, angajatorii cer acest lucru. Aștfel, intră în zona muncitorilor necalificați. Pentru aceștia cererea este ceva mai scăzută”, afirmă Ana Călugăru.
Ce joburi rămân pentru cei fără Bac
Din cele 60.000 de joburi postate pe platformă, rămân doar 11–12.000 care vizează, în mod direct, muncitorii necalificați.
„Un job entry-level poate fi și în IT, unde salariul pornește de la 4.500 de lei”, a specificat specialista, pentru a face diferența dintre locurile de muncă entry-level și cele destinate persoanelor fără diplomă de Bacalaureat.
Pentru ultima categorie, locuri de muncă se pot găsi mai ales în domenii precum:
- Retail și depozite – manipulant marfă, lucrător la raft; joburi fizice, cu program în schimburi.
- Curățenie și mentenanță – întreținere spații comerciale, hoteluri, birouri;
- Transport și logistică – șoferi de livrări sau manipulare marfă (dacă dețin permis categoria B sau C).
- Industria alimentară și HoReCa – ajutor de bucătar, ospătar, lucrător fast-food;
Examenul de Bacalaureat, o diferență esențială în ochii angajatorilor
Specialiștii susțin că diferența de lejeritate cu care își pot găsi job cei care au diplomă de Bacalaureat este destul de mare.
„Deși studiile superioare nu mai sunt un criteriu atât de des cerut, diploma de Bac rămâne, în continuare, cerută de către angajator”, afirmă coordonatoarea de comunicare a Ejobs România.
Chiar și posturi precum operator call-center sau casier vin, de regulă, cu cerința de diplomei de Bacalaureat. Este cu atât mai bine cu cât din CV nu lipsește nici experiența, un factor important care sporește șansele candidaților.
„Trăim vremuri în care angajatorii se uită destul de mult la elementul de experiență. Pentru că au foarte multe aplicări, sunt cumva mai tentați să se ducă spre acei candidați care au măcar un an doi de experiență”, a mai spus Ana Călugăru, pentru Adevărul.
O piață mai competitivă față de anii precedenți
Experții atrag atenția asupra unui ușor recul la nivelul întregii piețe, ceea ce, în mod evident, se reflectă și asupra categoriei menționate. Șansele candidanților fără BAC sunt ceva mai mici întrucât competiția este mare. La fel este, de multe ori, și timpul de așteptare pentru un răspuns.
„Angajatorii au la dispoziție mai multe opțiuni la dispoziție din care pot alege”, susține Ana Călugăru.
Scăderea numărului de joburi disponibile este corelată cu fluctuațiile economice din 2024–2025, inclusiv inflația și lipsa de predictibilitate pentru angajatori. În aceste condiții, tinerii fără BAC intră într-o competiție acerbă chiar și pe joburile slab plătite, unde au ajuns să aplice și persoane cu studii.
Creștere fulminantă a aplicanților din segmentul 18-24 de ani, în ultimii 5 ani
Pe primul loc la aplicații pentru joburi se clasează persoanele din segmentul 25–35 de ani.
„Ei aplică cel mai mult. Apoi sunt cei între 18–24 de ani. Aici intră inclusiv cei care abia au terminat liceul și poate au luat sau nu au luat Bacalaureatul”, ne-a spus Ana Călugăru.
Specialiștii au observat o schimbare importantă față de anii precedenți. Categoria inferioară de vârstă vine rapid din spate, pe locul al doilea la numărul de aplicanți.
În anul 2019, segmentul 18-24 de ani avea cele mai puține aplicări din platformă. Comparativ cu situația dinaintea pandemiei, tot mai mulți tinerii încep munca devreme, imediat după terminarea liceului.
„Începând cu 2020, numărul a început să crească fulminant, iar astăzi, segmentul este aproape la egalitate cu 25–35 de ani. În continuare, ei aplică cel mai mult, dar din spate vine foarte tare categoria 18–24 de ani. Cel mai probabil, observă că nu mai sunt la fel de multe job-uri pe piață, nu mai este cazul să amâne prima angajare până la terminarea studiilor, cum se întâmpla în trecut, vor să facă asta cât mai repede”, punctează coordonatoarea de comunicare a Ejobs România.
Cât câștigă cei fără Bac în 2025
Experții spun că între angajații cu diploma de Bacalaureat și cei fără, diferența salarială nu este nicidecum una substanțială, de până în 500 de lei. Ofertele, în ambele cazuri, încep de la salariul minim pe economie.
„Pentru cei care nu au BAC-ul luat, vorbim în medie, de sume undeva între 2.600–3.000 de lei. Să nu uităm că vorbim de niște domenii care în integralitatea lor nu plătesc foarte bine. Industria alimentară, HoReCa nu sunt niște domenii cu medii salariale foarte mari și atunci, pentru entry level sau cei care lucrează chiar la baza organigramei, salariile sunt mici, la nivelul salariului minim pe economie”, a prezicat specialista.
În HoReCa și turism, avantajul este că veniturile pot fi rotunjte datorită bacșișurilor: „Dacă lucrează în HoReCa, turism și așa mai departe, își pot suplimenta aceste venituri cu tips-uri. Dar salariul net, de bază, este între 2.600–3.000 de lei pe lună”, conchide Ana Călugăru.
Posibilitatea de angajare în structuri militare și de intervenție
Pe lângă joburile din retail, construcții sau HoReCa, tinerii fără diplomă de Bacalaureat pot lua în considerare și anumite opțiuni în structurile militare sau de intervenție. Condițiile diferă însă în funcție de poziția vizată.
Armată (MApN – soldați și gradați profesioniști)
Una dintre cele mai accesibile variante este recrutarea ca soldat sau gradat profesionist, unde nu este necesară diploma de Bacalaureat.
Conform condițiilor disponibile pe site-ul Recrutare MApN, pentru această categorie este suficient ca un candidat să fi absolvit cel puțin 10 clase (învățământul obligatoriu).
În schimb, pentru cei care aspiră la funcții de subofițer sau ofițer, Bacalaureatul devine o condiție esențială, alături de studii postliceale militare ori universitare.
Pompieri (ISU)
Începând cu anul 2024, Inspectoratele pentru Situații de Urgență (ISU) din România au extins posibilitățile de recrutare pentru funcția de soldat profesionist (pompier), acceptând candidați care au finalizat cele 12 clase, indiferent de obținerea diplomei de Bacalaureat. Salariul inițial este de 3.800 lei lunar.
Agent de securitate
În cazul companiilor private de securitate, cerințele pot varia. În general, pentru a ocupa funcția de agent de pază în sectorul privat, este necesar să îndeplinești următoarele condiții:
- Să ai cel puțin 18 ani;
- Să fii apt din punct de vedere medical și psihologic;
- Să nu ai antecedente penale;
- Să urmezi și promovezi un curs de calificare profesională pentru agent de pază, organizat de furnizori autorizați;
- Să obții un atestat profesional emis de autoritățile competente.
Deși poate exista o preferință candidați cu diplomă de Bacalaureat, nu este întotdeauna o cerință obligatorie. Unele surse menționează absolvirea a 10 clase ca fiind necesară.
Numărul elevilor fără diplomă de BAC în 2025
Potrivit Ministerului Educației, rata finală de promovabilitate la Bacalaureatul 2025 (după sesiunea de toamnă) a fost de 76,4%, cu peste 18.000 de elevi respinși. Cei mai mulți provin din mediul rural și din licee tehnologice, segmente care alimentează constant piața muncii cu persoane fără diplomă.
Cifrele sunt totuși în scădere, comparativ cu anii precedenți. În 2024, aproximativ 25.500 de candidați nu au promovat, în timp ce în 2023 numărul celor respinși s-a ridicat la peste 30.000, iar în 2022 aproape 35.000 de absolvenți de liceu au rămas fără diplomă de Bacalaureat.