Ciucă: Avem azi o altă întâlnire cu sindicatele și cred că vom găsi o soluție
0Premierul a precizat că în această după amiază va avea loc o întâlnire cu sindicatele din Educație și speră ca împreună să convină asupra unei soluții. Nicolae Ciucă a subliniat că este inacceptabil ca un profesor să aibă la început de carieră un salariu net de 2.500 de lei.
„Am avut întâlniri cu conducerea sindicatelor din educaţie, în această după-amiază (miercuri după amiază, n.r.) o să avem o altă întâlnire şi cred că împreună vom conveni asupra unei soluţii, pentru că am făcut apel în condiţiile în care am prezentat tot ceea ce s-a făcut în acest an şi jumătate pentru educaţie. Anul trecut am alocat 2 miliarde în plus la educaţie, anul acesta 6 miliarde, plus modul în care am gestionat şi vom gestiona în continuare procesul de reformă prin legile educaţiei şi banii care vin din PNRR, desigur, prin responsabilitatea noastră de a rezolva problema salarizării în educaţie, pentru că este absolut inacceptabil ca un profesori să îşi înceapă cariera pornind de la un salariu net de 2.500 lei şi prin noua lege a salarizării", a declarat Nicolae Ciucă la Vila Florica din Argeș, potrivit Agerpres.
Premierul Ciucă a făcut referire și la legea salarizării, precizând că aceasta va fi devansată.
„Ceea ce i-am rugat pe reprezentanţii filialelor sindicale a fost să înţeleagă că orice intervenţie a noastră acum va trebui după aceea corectată prin legea salarizării, care legea salarizării am asumat să o devansăm şi la data de 15 iulie, împreună cu Ministerul Muncii, să se intre în dialog cu toate categoriile profesionale, având educaţia şi sănătatea ca prioritate, şi în felul acesta să reuşim ca pe baza dialogului cu mediul asociativ, până pe data de 1 septembrie să finalizăm legea şi să intrăm cu ea în Parlament. Complementar la ceea ce am menţionat până acum şi ştiţi foarte bine au fost măsurile pe care le-am luat astfel încât să putem să asigurăm bonificaţiile necesare pentru profesorii debutanţi", a afirmat Ciucă, potrivit sursei citate.
Premierul României le-a cerut reprezentanților asociațiilor de părinți și de elevi, în întâlnirea de marți, să facă front comun cu Guvernul și să ajute în discuțiile cu sindicatele, pentru a fi oprită greva generală. „Ne afectează pe toți”, a subliniat Ciucă, potrivit unor surse politice.
„Vă rog să fiți parte a soluției și să susțineți demersurile noastre pentru a stinge această grevă care ne afectează pe toți”, le-a transmis liderul de la Palatul Victoria reprezentanților asociațiilor de părinți și elevi care au venit să discute cu el și cu Marcel Ciolacu, despre greva generală.