Ligia Deca, despre rezultatele simulărilor: „Avem timp să facem intervenţii până la Evaluarea Naţională”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unitățile de învățământ care au obținut o medie sub 7 la simularea Evaluarii Naționale 2024 vor avea un plan dedicat de intervenție, care va fi monitorizat prin procesul de inspecție, anunță Ligia Deca, ministrul Educației. 

Ligia Deca, primele declarații și soluții după rezultatele de la simulari - Foto Arhiva
Ligia Deca, primele declarații și soluții după rezultatele de la simulari - Foto Arhiva

Aproape 60% dintre elevii care au susținut proba de matematică la simularea Evaluării Naționale nu au reușit să obțină nota 5. La Limba română, situația e mai puțin dramatică : 26% dintre elevi au luat note sub 5.

Ligia Deca a transmis că Ministerul Educației va avea „timp să facă intervenții până la Evaluarea Națională”, potrivit Euronews România.

Vom solicita, de asemenea, ca fiecare şcoală care are o medie a rezultatelor sub 7 să aibă un plan dedicat de intervenţie, în aşa fel încât să putem şi monitoriza acest plan prin procesul de inspecţie”, a mai spus ministrul Educației.

Pentru prima dată, Ministerul Educației a oferit date pentru fiecare item în parte, după ce lucrările au fost corectate digital. Așa s-a observat că aproape 75% dintre elevi nu au reușit să obțină nici un punct la subiectul III, de geometrie, dar și ce alte tipuri de subiecte i-au pus pe elevii de clasa a VIII-a în dificultate.

Cred că, pentru orice fel de progres, avem nevoie să știm cum stăm. Pentru prima dată, am putut să avem rezultatele până la nivelul fiecărui item de evaluare. Acum ştim care sunt zonele, în fiecare şcoală, pentru fiecare copil, care au nevoie de o intervenţie remedială. Avem timp să facem intervenţii până la Evaluarea Naţională şi avem timp să evaluăm care sunt zonele care, prin procesul de predare-învăţare, nu sunt suficient de bine înţelese de către elevi. Cred că este un prim pas pentru ca tot ceea ce înseamnă competenţele matematice ale elevilor să fie îmbunătăţite.”, adaugă Ligia Deca.

De altfel, ministrul Educației a menționat că vor exista discuții cu elevii și cu familia, în fiecare unitate de învățământ, fiind întrebată care sunt măsurile pe care Ministerul Educației le va adopta până la Evaluarea Națională. Totodată, la nivelul inspectoratelor școlare județene se va realiza un raport legat de performanța în fiecare județ:

În primul rând, am solicitat, atunci când am făcut publice rezultatele sintetice la nivel naţional, ca fiecare şcoală să organizeze sesiuni de discuţii ale rezultatelor în cancelarie, dar şi cu fiecare familie, în aşa fel încât fiecare elev să ştie ce a făcut bine, ce nu a făcut bine şi ce trebuie să recupereze.

De asemenea, vom solicita fiecărui inspector şcolar general să realizeze împreună cu echipa un raport judeţean cu privire la performanţa în fiecare judeţ. Am văzut că unele inspectorate deja au reuşit acest lucru. La Iaşi avem rezultate nuanţate, vizavi de, ştiu eu, performanţa în funcţie de mediu, în funcţie de tipul de şcoală şi aşa mai departe.

Vom solicita, de asemenea, ca fiecare şcoală care are o medie a rezultatelor sub 7 să aibă un plan dedicat de intervenţie, în aşa fel încât să putem şi monitoriza acest plan prin procesul de inspecţie. Ne dorim ca să valorificăm la maximum acest timp rămas, mai ales că acum ştim care sunt zonele pentru care trebuie să insistăm, să spunem, pentru copii.”, a transmis Ministrul Educației la Euronews.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite