Liceenii află de la seniori despre viaţa din trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipă formată din tineri de la mai multe licee din Bucureşti a organizat o întâlnire a vârstelor cu subiectul „Dragostea în vremea războiului“, eveniment ce a pus în discuţie şi situaţia bătrânilor. Vârstnicii au povestit copiilor păţaniile din tinereţe, au băut Brifcor şi s-au uitat la filme din perioada comunistă şi interbelică.

„Vă mai amintiţi cum a fost când au venit nemţii peste noi?". „Cum să nu. Veneau nişte avioane mititele de tot şi vuiau de simţeam cum se cutremură pământul sub picioare. Pe atunci lucram la tipografia domnului Ion Brătianu, pe Plevnei şi urcam pe Berzei până la Ministerul Gării, acolo era un adăpost mare. La prima alarmă uitam de tot şi o luam la goană de ne ieşea sufletul. Fugeam şi strigam: Tatăl nostru care ne eşti... până am auzit odată o înjurătură, Doamne, mai taci din gură! şi în momentul ăla a căzut o bombă pe minister, până la etajul trei. N-a explodat, că altfel muream cu toţii. Eram mii de oameni acolo", povesteşte doamna Anastasia, în vârstă de 85 de ani, care de 10 ani e rezidentă a centrului pentru bătrâni Sf. Vasile.

Liceenii au venit la centru să-i cunoască şi să se împrietenească în preajma evenimentului de duminică, 13 februarie, de la Clubul Ţăranului. „Veţi sta de vorbă cu nişte oameni necunoscuţi, aşa cum staţi acum de vorbă cu noi. Vă asigurăm că noi suntem foarte curioşi şi toţi oamenii care vor fi acolo alături de noi sunt la fel de interesaţi de poveştile dumneavoastră", spune Alexandra Trofin, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai". Fiecare dintre cei şapte bătrâni care au vrut să ia parte la evenimentul organizat de liceeni are ceva de povestit: ba despre război, ba despre secetă şi foamete, ba despre păduchii „aduşi de ruşi".

Amintiri de altădată

Domnul Gâză, în vârstă de 80 de ani, îşi aminteşte cum la 8 ani a fost evacuat din şcoala în care învăţa din cauza bombardamentelor. Domnul Voicu, mai tânăr, e nostalgic după comunism când „era mai bine decât acum pentru că îţi dădeau casă şi serviciu". Mai povestesc şi cum se curtau fetele pe vremuri - domnul Voicu are şi acum tatuat pe braţ numele Ani, prima lui iubită, iar doamna Anastasia suspină încă după copiii rămaşi în Israel, pe care nu i-a văzut crescând.  

Bătrânii sunt încântaţi de atenţia ce li se acordă, dar trebuie traşi de limbă şi luaţi cu binişorul pentru că amintirile vin de-a valma şi povestesc dezlânat, iar unele sunt dureroase şi ei se întristează.  „Încercăm să aducem trecutul lor în prezentul nostru, pentru ca cei de vârsta noastră să vadă diferenţa între ce viaţă duceau oamenii aceştia în tinereţe şi acum când nu prea au ce să facă, îi vezi pe stradă trişti, ajung să se plimbe cu autobuzul doar pentru a-şi ocupa timpul, iar noi încercăm să atragem atenţia că ar trebui să facem şi altceva pentru ei, nu doar să îi ponegrim pentru că ocupă locurile în troleu", explică Andreea Mihai, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Octav Onicescu".

Vals şi cancan

image

Elevii încearcă să se împrietenească cu bătrânii de la azil

„Problema socială pe care am vrut s-o evidenţiem e faptul că aceşti bătrâni nu mai sunt în atenţia noastră, nu ne mai pasă de ei, îşi trăiesc viaţa cum şi-o trăiesc şi ar trebui să-i cunoaştem", completează Alexandra.

Iniţiativa liceenilor este urmarea participării lor la proiectul „Artist şi manager cultural la 16 ani" (AMC 16), derulat de Fundaţia Raţiu, în cadrul căruia au dobândit cunoştinţele necesare pentru organizarea de evenimente culturale. 21 de elevi au luat parte anul trecut la cursurile de management de proiect, curatoriat şi management de eveniment ţinute de voluntarii Fundaţiei Raţiu, la care au învăţat să planifice un proiect, să-i facă bugetul şi să-l implementeze. Copiii au fost împărţiţi în trei echipe, fiecare având sarcina de a organiza un eveniment la sfârşitul cursurilor practice.

„Dragostea în vremea războiului" a conţinut trei secţiuni: „biblioteca vie", reprezentată de seniorii care au povestit despre război, comunism, timp liber şi dragoste, un spectacol cu muzică, în care liceenii au dansat vals şi can-can, şi o proiecţie de filme şi imagini din timpul celor două războaie mondiale, din Bucureştii vechi şi imagini personale.

image

În curtea centrului pentru bătrâni „Sf. Vasile“

5.000 de euro
este finanţarea de la Comisia Europeană pentru implementarea proiectului AMC 16

"Ar trebui să facem şi altceva pentru bătrâni, nu doar să-i ponegrim că ocupă locurile în troleu."
Andreea Mihai elevă

"Problema socială pe care am vrut s-o evidenţiem e că aceşti bătrâni nu mai sunt în atenţia noastră."
Alexandra Trofin elevă

Artist şi manager cultural la 16 ani

Copiii învaţă să planifice un proiect

Un alt eveniment organizat de elevii care au participat la cursurile ţinute de Fundaţia Raţiu în cadrul proiectului „Artist şi manager cultural la 16 ani" s-a numit „Sectorul tău, atunci şi acum" şi a avut loc recent, la Colegiul Naţional „Ion Creangă". Elevii au pus în contrast, prin colaje realizate de ei, imagini ale Bucureştilor din perioada comunistă şi imagini ale aceloraşi locuri în prezent.

Următorul eveniment, ultimul din serie, va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni şi se numeşte „Violenţa în şcoala ta". Acesta se bazează pe rezultatele unui alt proiect cu adolescenţi, „Muzeul Violenţei Şcolare", derulat de Fundaţia Raţiu în perioada octombrie 2009 - iunie 2010. Elevii au înfruntat problema  violenţei în şcoală prin dezbateri şi ateliere de artă.

 „Punem foarte mult accentul pe educaţia non-formală", spune Cosmin Catană, de la Fundaţia Raţiu, trainer şi mentor al proiectului AMC 16. „La traininguri îi învăţ să gândească în proiecte. Ei trebuie să ştie că au un timp foarte bine stabilit, nişte rezultate aşteptate şi nişte costuri foarte clare. Asta pe partea teoretică. Dar ca să poată recepţiona cantitatea de informaţie care este foarte mare, chiar şi pentru bazele managementului de proiect, şi să le şi placă, ne-am jucat foarte mult."

image

Se distrează

Catană spune că în proiectele realizate de adolescenţi cel mai mult contează ca ei să se distreze. „În momentul în care se distrează, simt că fac ceva bine. Iar atunci când şi publicul râde împreună cu ei, e clar că ceva fac foarte, foarte bine." AMC 16 este un proiect dedicat adolescenţilor între 15 şi 18 ani care locuiesc sau învaţă în sectorul 4. Finanţat de Comisia Europeană în cadrul programului „Tineret în Acţiune", proiectul completează educaţia primită la şcoală, în scopul formării unor viitori profesionişti activi şi creativi.

Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite