În căutarea şcolarilor pierduţi, la Vâlcea: Cum au devenit romii „gentlemen” şi îşi trimit copiii la şcoală

ADH

Publicat: 16.10.2015 09:49

Ultima actualizare: 06.08.2022 17:37

Beneficiarii proiectului, alături de învăţătorii şi profesorii lor de la Şcoala “Spiru Haret”, Râmnicu Vâlcea

*Ne-am văzut cu Bulibaşa şi l-am rugat să intervină pe lângă membrii comunităţii, să vină oamenii la cursuri. La început, nu s-a învoit. Că ”nu au de ce să vină la şcoală”. Doar că, în timpul discuţiei, a povestit cum a devenit el Bulibaşă: a fost ales pentru că era singurul care avea terminate două clase. Acum, nepotul lui, care va fi, cel mai probabil, următorul bulibaşă, este singurul cu 13 clase, la un liceu tehnic.

Am ”speculat momentul” – aha, deci contează să mergi la şcoală! Şi, tot bătând fierul, am reuşit să îl convingem. Dar fetele tot nu au voie mai mult de patru clase, pentru că au fost trei tinere din comunitate care au mers la facultate şi s-au măritat cu români, nu s-au mai întors. Şi nu trebuie să mai păţească ”ruşinea” asta.

Ei înşişi constată că rămân în urmă. Vor să vină la şcoală pentru că au nevoie de permis auto, pentru a fi angajaţi pe piaţa de muncă, în orice domeniu, chiar şi la salubrizare, au nevoie de gimnaziu. Vin şi ne întreabă zilnic: “Noi când venim la şcoală?”. Acum le-a intrat în obicei venitul la şcoală. Iar pentru noi, ca instituţie, a însemnat foarte mult. Pentru elevii noştri de la ciclul primar şi gimnazial s-a constat scăderea riscului de abandon pentru, pentru că majoritatea celor incluşi în acest proiect sunt părinţii lor. Pe parcursul acestui an şcolar, am văzut schimbarea atititudinii părinţilor faţă de proprii copii în ceea ce priveşte şcoala - Mădălina Udubaşa, profesoară de limba română, Şcoala “Spiru Haret”, Râmnicu Vâlcea, implicată în proiectul ”Cu mic, cu mare, din nou la şcoală!”

În acest an, ca urmare a proiectului, numărul copiilor care s-au înscris la grădiniţă şi clasa pregătitoare s-a dublat faţă de anul trecut. De la 15 elevi la grădiniţă sau clasa pregătitoare, numărul lor a depăşit 40.

"Am venit la şcoală pentru că lucrurile evoluează şi ne-am dat seama că trebuie carte şi trebuie să învăţăm mai mult, pentru noi. O să ne ajute să ne îndrume mai mult în viaţă, să avem o altă capacitate, o altă forţă de muncă, pentru că avem cunoştinţe mai multe.

O fată a renunţat la şcoală de doi ani de zile şi m-am ţinut de capul ei şi am adus-o anul ăsta înapoi la şcoală. Şi copiii ni-i trimitem la şcoală, băiatul e clasa a VII-a, fata e clasa a III-a şi vrem să-i trimitem la şcoală până la facultate. Fără carte nu ne descurcăm, este foarte greu.”- Mihai, beneficiar al proiectului ”Cu mic, cu mare, din nou la şcoală”

"La începutul programului, băncile şi scaunele erau încă insuficiente. Am intrat în clasă şi ... toţi bărbaţii erau aşezaţi; femeile, în picioare. Aşa era obiceiul la ei. Le-am spus bărbaţilor –”gentlemen, ştiu că vreţi să mergeţi în Anglia. Acolo, dar şi la noi, regulile de civilizaţie spun că domnii în niciun caz nu trebuie să stea jos în faţa doamnelor, ci, dimpotrivă, trebuie să le ofere locurile. Aşa spun regulile, aşa vom face şi noi la clasă”. Un pic de gălăgie, doamnele au fost pic agitate că li se oferă locurile şi că bărbaţii rămân în picioare. Dar, de atunci, niciun bărbat nu a mai stat jos, atunci când nu erau locuri suficiente.

Am simţit, ca şi alţi colegi, că suntem respectaţi şi că suntem din nou ... nişte dascăli Trandafir! - Daniela Niţescu, profesoară de limba engleză

*Cu patru clase, nu putem să ne angajăm. Cu opt clase, poţi să te angajezi undeva, ca paznic, se mai poate...” - Mihai, beneficiar

"Noi era să intrăm în restrângere de activitate, pentru că nu mai aveam copii la şcoală. Nu îi mai lăsau, pur şi simplu, să vină, nu îi mai trimiteau la ore. Nu înţelegeau de ce este nevoie să facă şcoală. Acum, după proiect, efectivul din clasă a crescut şi cu 40%. Şi-au trimis copiii pentru că au înţeles că nu trebuie să mai treacă prin ce-au trecut ei. Acum, că părinţii au venit la şcoală, vin şi copii mai ordonaţi, cu temele făcute. ”Cum să-ţi controlezi copiii, când tu nu ştiai să scrii şi să citeşti?”, cum mi-a spus Mihai Elisaveta, unul din elevii mei buni.

Citește și: Tinerii, învătaţi cum să evite tentaţiile din mediul on-line. Campanie de securitate cibernetică în şcoli

În primăvară, pentru că mi-a plăcut portul lor, elevele mele au fost încântate şi mi-au adus un costum vechi de 100 de ani, cusut de mână. L-am purtat timp de o săptămână, zi de zi, în aprilie-mai.

La Vâlcea, am avut 121 de beneficiari, foarte multe cupluri (10-15, majoritatea cu copii). Cred ca 70-80% ar vrea sa continue proiectul, dacă ar exista resurse. Din păcate, noi nu avem programul “A doua şansă” la şcoală". - Ribana Diculescu, învăţător

Învăţătoarea Ribana Diculescu a îmbrăcat un costum tradiţional vechi de 100 de ani

"O să-ncep să-mi vând statuetele de grădină din ipsos. Din primăvară, îi dau drumul. Acum, dacă am fost la şcoală, mă descurc şi eu cu cititu’, cu număratu’ banilor... Bărbată-meu e în Anglia şi nu prea găseşte de lucru". - Ruxandra Mihai Arabela, beneficiară

"Au contat şi banii primiţi de aceşti tineri ca să vină la şcoală. Dar a mai fost ceva - şcoala parcă le-a redat libertatea: vin la şcoală şi pentru a schimba ceva. O elevă mi-a zis să le dau mai multe teme, că, dacă le văd ocupate, soacrele nu le mai trimit la ceaun". - Mădălina Udubaşa, profesoară de limba română

"De Crăciun, am avut serbare. Pentru mulţi din aceşti oameni maturi, era prima serbare din viaţa lor. Am venit cu ideea să jucăm o scenetă, inspirată din legile lor, din istoria lor. Evident, am repartizat rolurile fără să ţin cont că nevasta/bărbatul de pe scenă nu e şi nevasta/bărbatul din realitate. Uimire şi jenă. ”Păi, doamnă, eu nu pot să joc, că nu sunt nevasta lui. Nuu, doamna, nici eu, că nu sunt bărbatul ei, cum să ne ţinem de mână?” Şi atunci, singura explicaţie care mi-a venit a fost să le dau exemplul actorilor din filme. Că nici ei nu sunt, în realitate, căsătoriţi cu partenerii de pe scenă. Şi le-am mai spus că am ales pentru fiecare acel rol care i se potriveşte, cu replici care să ţină cont de cât ştie fiecare, că nu pot să fac altfel.

Piesa a avut mare succes! La sfârşit, mi-au spus: ”doamnă, parcă acum ne trăim copilăria!” - Rozina Aguş, învăţător şi mediator

Citește și: Universitatea din România cea mai bine clasată în Best Global Universities 2015

Acest articol face parte din campania “În căutarea şcolarilor pierduţi”, derulată în cadrul proiectului “Cu mic, cu mare, din nou la şcoală”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 “Investeşte în Oameni” şi implementat de către Asociaţia C4C - Communication for Community şi Inspectoratele Şcolare din judeţele Călăraşi, Gorj şi Prahova. Pentru informaţii suplimentare, puteţi accesa www.c4c.ro şi www.fonduri-ue.ro .

text de Anca Doicin